Vlad Filat comentează alegerea lui Leancă şi Carpov

Deciziile care se impun ca urmare a hotărârii prim-vicepreşedintelui PLDM, Iurie Leancă, de a nu susţine învestirea noului guvern vor fi luate în cadrul formaţiunii, a declarat liderul liberal-democrat, Vlad Filat, după şedinţa Parlamentului. Politicianu a spus că nu îi este clară decizia lui Leancă de a contesta un guvern minoritar din moment ce, cu ceva timp înainte, era de acord să conducă acest guvern minoritar.  Vlad Filat a mai spus că nu este prima situaţie în care colegul său de partid ia o decizie unilaterală, transmite IPN.

„Când va veni timpul să ne pronunţăm asupra deciziilor, vom face acest lucru. Vom avea o discuţie, aşa cum o facem întotdeauna, la partid”, a declarat Vlad Filat.

Preşedintele PLDM s-a referit şi la decizia deputatului Eugen Carpov de a nu susţine învestirea Guvernului, declarând că nu o înţelege. Vlad Filat a menţionat că Eugen Carpov nu este membru de partid, dar PLDM i-a oferit posibilitatea să deţină funcţii (a fost vicepremier al reintegrării în Cabinetul Leancă, n.r.) şi l-a inclus pe lista pentru parlamentare.

„Partidul Liberal Democrat nu este un partid în care avem doi mentori sau observatori ai activităţii partidului. Există un statut al partidului, care are la bază inclusiv şi elemente de disciplină”, a mai spus liderul PLDM.

Guvernul a fost învestit miercuri, 18 februarie, cu votul a 60 de deputaţi din fracţiunile Partidului Liberal Democrat, Partidului Democrat şi Partidului Comuniştilor. Pentru învestirea executivului nu au votat deputaţii socialişti, cei liberali, dar şi deputaţii PLDM Iurie Leancă şi Eugen Carpov.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.