Vlad Filat: Am reconfirmat la Bruxelles angajamentul pentru realizarea obiectivului de integrare europeană

„Partenerii noştri europeni au reconfirmat că vor sprijini şi în continuare Republica Moldova, iar noi, la rândul nostru, am reconfirmat angajamentul ferm de a întreprinde măsuri pentru realizarea obiectivului de integrare europeană”, a declarat prim-ministrul Vlad Filat la întoarcerea de la Bruxelles, unde s-a aflat în perioada 8-10 februarie, transmite Info-Prim Neo. Vlad Filat a menţionat că în cadrul întrevederilor pe care le-a avut cu oficialii europeni a discutat despre elaborarea Programului naţional pentru implementarea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE, care urmează sa fie aprobat la viitoarea şedinţă a Guvernului. De asemenea, s-au pus la punct detalii despre evenimentul care va avea loc pe 5 mai, la Bruxelles, când se va desfăşura reuniunea Comitetului de Cooperare Republica Moldova - Uniunea Europeana şi vor începe negocierile în vederea semnării Acordului de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător. Un alt subiect a fost domeniul energetic. Au fost examinate probleme ce vizează diversificarea surselor energetice ale Republicii Moldova prin interconectarea la piaţa energetică europeană. Aceste subiecte vor fi discutate şi în cadrul vizitei la Chişinău a comisarului european pentru energetică, Gunther Oettinger, pe care o va efectua în luna octombrie 2011. De asemenea, Vlad Filat a menţionat că la finalul vizitei sale la Bruxelles a avut o întrevedere cu reprezentanţii diasporei moldoveneşti din Belgia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.