Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară

Preşedintele fracţiunii liberal-democrate, Vlad Filat, a rămas fără imunitate parlamentară, la solicitarea procurorului general. Proiectul de decizie a fost adoptat joi, 15 octombrie, în plenul Parlamentului, cu votul a 79 de deputaţi, transmite IPN.

Potrivit regulamentului, procedura de vot urma să fie secretă, însă cu votul a 79 de deputați s-a decis ca procedura să fie deschisă.

În timpul procedurii de vot, deputaţii PLDM nu erau prezenţi în sala Parlamentului. Liberal-democraţii au părăsit şedinţa imediat după ce Vlad Filat şi-a încheiat discursul la tribuna legislativului.

Procurorul general a solicitat ridicarea imunităţii parlamentare şi încuviinţarea prealabilă pentru reţinerea, arestarea, percheziţii şi trimiterea în judecată pe cauză penală a deputatului Vlad Filat. Potrivit sesizării procurorului, exercitând funcţia de premier, Filat ar fi estorcat şi primit de la Ilan Şor bunuri pentru a influența şi determina mai mulţi funcţionarii publici din Guvern, dar şi din alte structuri de stat, să ia decizii şi să adopte acte normative necesare asigurării emisiei suplimentare de acţiuni de la BEM, fără participarea statului, fapt ce a generat diminuarea pachetului de acţiuni a statului până la 33,3%, plus o acţiune, şi preluarea controlului asupra BEM de către Ilan Şor. La fel, aceste decizii au asigurat numirea lui Şor în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administrare al BEM, acesta obţinând posibilităţi reale de influenţarea activităţii şi deciziilor băncii.

La rândul său, Vlad Filat a declarat că acţiunile de astăzi fac parte dintr-un scenariu bine regizat şi pus la cale de către „păpuşar”. Acesta a mai spus că nu are nevoie de imunitate parlamentară şi că avocaţii urmează să dovedească nevinovăţia sa. La fel, acesta a anunţat că de astăzi PLDM va fi condus de către premierul Valeriu Streleţ.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.