Vlad Filat a discutat cu Dirk Schuebel despre situaţia politică din ţară

Prim-ministrul în exerciţiu, Vlad Filat, a discutat cu şeful Delegaţiei UE la Chişinău, ambasadorul Dirk Schuebel, despre situaţia politică din ţară. În cadrul întrevederii, premierul l-a asigurat că şi în continuare vor fi întreprinse toate măsurile necesare pentru continuarea cursului european al Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Guvernului. În cadrul discuţiei Vlad Filat a menţionat că este mulţumit de rezultatele vizitei sale la Bruxelles, în perioada 14-15 martie, în cadrul acesteia fiind reconfirmată susţinerea Republicii Moldova din partea oficialilor europeni în procesul de democratizare şi integrare europeană. De asemenea, oficialii au discutat despre rezultatele rundei de negocieri în vederea semnării Acordului de Asociere, care s-a încheiat la Bruxelles pe 15 martie, şi despre misiunea de evaluare a Uniunii Europene privind nivelul de implementare a acţiunilor comune RM-UE în vederea liberalizării regimului de vize. Dirk Schuebel a menţionat că Uniunea Europeană va susţine Republica Moldova în promovarea reformelor şi democratizarea ţării şi îi va acorda tot sprijinul necesar în vederea realizării obiectivului de integrare europeană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.