Vlad Filat: 5 septembrie 2010 va rămâne în istorie ca un început, care va avea continuitate în timp

Premierul Vlad Filat este sigur de succesul Referendumului constituţional şi de faptul că la mijlocul lunii noiembrie în Republica Moldova se vor desfăşura concomitent alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate. Prim-ministrul a făcut această declaraţie imediat după ce şi-a exercitat dreptul la vot, transmite Info-Prim Neo. Vlad Filat a declarat că pentru istoria Republicii Moldova, pentru viitorul ei, ziua de 5 septembrie 2010 va rămâne ca un început, care va avea continuitate în timp. „Acest început va aduce rezultate palpabile pentru fiecare cetăţean luat în parte şi pentru ţară în întregime ca rezultat al actului de guvernare”, a menţionat premierul. „După Referendumul constituţional vom avea o bază normativă în conformitate cu necesităţile ţării. Ulterior, după alegerile prezidenţiale şi parlamentare anticipate din luna noiembrie, viitoarea conducere va implementa în viaţă toate promisiunile asumate”, a spus liderul PLDM. Vlad Filat s-a referit şi la situaţia critică de la Corjova, unde se repetă scenariul din alegerile precedente. El spune că s-au asigurat condiţii pentru ca alegătorii din Corjova să-şi poată exercita dreptul la vot la alte secţii de votare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.