Vlad Batrîncea: Preşedintele va fi ales cu scopul să fie mediator între popor şi putere

Preşedintele va fi ales de popor şi el nu va fi ales ca mediator între Guvernul PDM şi Parlamentul PDM. Preşedintele va fi ales cu scopul să fie mediator între popor şi putere şi preşedintele va reprezenta puterea şi interesul poporului. Declaraţia a fost făcută de secretarul executiv al Partidului Socialiştilor şi deputatul în Parlament, Vlad Batrîncea, în cadrul dezbaterii publice electorale „Trăsăturile specifice ale prezidenţialelor-2016: viziunea partidelor parlamentare” din seria „Ce fel de preşedinte caută societatea? De care societate are nevoie preşedintele?”, organizată de Agenţia IPN.

În opinia deputatului, atunci când poporul va fi solicita un referendum sau când va cere un lucru, preşedintele va trebui să facă tot posibilul ca vocea poporului să fie auzită.

Secretarul executiv al PSRM susţine că oamenii au ieşit la proteste pentru că au avut nevoie de dreptate, iar pentru aceasta urmează a fi ales un preşedinte puternic, care va spune lucrurilor pe nume, va face totul ceea ce-i permite legea şi Constituţia şi care cu adevărat va fi garantul Constituţiei. „Viitorul preşedinte care va fi ales pe 30 octombrie trebuie să spună lucrurilor pe nume. Statul Republica Moldova are viitor, va rămâne un subiect al dreptului internaţional, va rămâne un stat integru, independent şi suveran. Cetăţenii în acest stat deţin şi sunt posesorii suveranităţii”, spune Vlad Batrîncea.

În opinia deputatului, în cadrul actualului Parlament nu este posibil de a schimba ceva cu adevărat în ţară, de a elibera justiţia, de a scoate ţara din captivitate. De aceea, viitorul preşedinte va avea o sarcină importantă – de a găsi căi legale, constituţionale pentru a organiza alegerile parlamentare anticipare. „Acest sistem trebuie schimbat în întregime, nu doar cosmetic”, a afirmat secretarul executiv al PSRM.

Potrivit lui, este bine că dreptul de a alege direct preşedintele a fost obţinut prin proteste. „Acesta va fi primul pas important pentru scoaterea ţării din captivitate. Preşedintele va avea o misiune importantă – să demonteze acest sistem oligarhic şi să începem construirea statului de drept. Fără strat de drept nu vom putea construi ţara nici economic. Dacă este să facem un calcul câte miliarde s-au furat pe parcursul acestor ani, noi n-am avut nevoie de nicio donaţie din afara ţării”, a afirmat Vlad Batrîncea.

În opinia lui, dacă este de comparat banii furaţi cu finanţările primite din exterior, cele din urmă sunt cu mult mai mici decât ceea ce s-a scos din ţară. „Guvernarea de aceea este pro-europeană pentru că ei deja trăiesc în Europa şi trăiesc ca europenii adevăraţi. Oamenii, însă, trăiesc ca în Moldova”, spune deputatul.

Secretarul executiv al PSRM susţine că oamenii trebuie să participe la alegeri şi este important ca să fie ales un candidat din partea opoziţiei, un candidat puternic care va fi capabil să facă schimbări în ţară.

Dezbaterile publice de miercuri, 21 septembrie, sunt la a 60-a ediţie şi fac parte din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, realizat de Agenţia IPN cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.