Vizita Prim-ministrului Estoniei face incomodităţi participanţilor la trafic din capitală

Vizita Prim-ministrului Estoniei, Andrus Ansip, crează mai multe incomodităţi participanţilor la trafic din capitală, care vor fi nevoiţi să ocolească centrul sau să aştepte minute în şir trecerea cortegiului official. Inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că pe parcursul a două zile, 13 şi 14 noiembrie, în legătură cu vizita oficialului eston, traficul în centrul capitalei va fi dificil. Astfel, în agenda lui Andrus Ansip şi oficialilor moldoveni pentru astăzi, 13 noiembrie, sunt depunerea de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, vizită la Parlament, Preşedenţie, Guvern, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Casa Vinului de la Moldexpo. Pentru 14 noiembrie sunt programate vizite la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale, la Întreprinderea moldo-belgiană, deplasare în or. Orhei şi or. Cricova. După Cricova, în seara zilei, cortegiul se va deplasa la Aeroportul Internaţional Chişinău. Poliţia Rutieră va monitoriza situaţia şi nu va permite deplasarea autoturismelor în timpul trecerii cortegiului, precum şi va interzice parcarea autoturismelor în zonele amplasării instituţiilor care vor fi vizitate de oficialul eston.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.