Virgiliu Pâslariuc: Procurorul general s-a ținut pe o lacună în legislație, făcută din foarte bune intenții

La subiectul modificări la Legea Procuraturii au avut loc dezbateri în Parlament, la care reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și-au exprimat părerile. „Faptul că nu toate opțiunile au fost luate în considerare, nu înseamnă că am mers pe o latură formală. Această legea urmează a fi aprobată în lectura a doua”, a precizat Virgiliu Pâslariuc, deputat în Parlament din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, la dezbaterea publică la tema „Acțiunile guvernării în raport cu instituțiile de reglementare și de control: între decapturare și derapaje democratice”, ediția a 204-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizată de Agenția de presă IPN.

Deputatul PAS a detaliat că, prin modificarea la Legea Procuraturii, s-a propus responsabilizarea procurorului general. „Toți procurorii erau trecuți prin evaluare, doar procurorul general este inatacabil. Din păcate, vedem că doi ani procurorul general s-a ținut de această lacună, făcută din foarte bune intenții”, a spus Virgiliu Pâslariuc.

Totodată, deputatul a menționat că Fracțiunea PAS din Parlament așteaptă colegii din opoziție să voteze și modificări la Constituție. „Așteptăm să lucrăm împreună și cu societatea civilă, care este un motor important al schimbării. Vom duce la curățarea instituțiilor și la forjarea statului de drept”, a subliniat Virgiliu Pâslariuc.

În opinia lui Virgiliu Pâslariuc, după 11 iulie (zi în care PAS a câștigat alegerile parlamentare anticipate – n.r.), lucrurile în Republica Moldova s-au schimbat. „PAS a reușit ceva în viața politică, pentru că a știut să asculte oamenii, opoziția și societatea civilă”, a opinat Virgiliu Pâslariuc, care a specificat că s-au adoptat legi privind reforma justiției, pentru că societatea a cerut responsabilizarea instituțiilor din domeniu. „Legea pensiilor este cheia de boltă a programului nostru electoral, sunt angajamentelor asumate în alegeri. Am dat un semnal societății că nu dăm înapoi. Oamenii au nevoie de instituții puternice, care să lucreze în favoarea cetățenilor. Nu vom trece formalist peste aceste reforme”, a spus deputatul PAS.

Dezbaterea publică la tema: „Acțiunile guvernării în raport cu instituțiile de reglementare și de control: între decapturare și derapaje democratice”, este organizată de Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.