Virgiliu Pâslariuc: Combaterea sărăciei și hoției sunt obiectivele de bază ale Maiei Sandu

Combaterea sărăciei și a hoției în Republica Moldova face parte din obiectivele de bază din programul electoral al Maiei Sandu. Acest lucru este a accentuat de către Virgiliu Pâslariuc, reprezentantul Maiei Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate la prezidențiale, la dezbaterile electorale „Noi și președintele: cine pe cine alege, cine pe cine reprezintă?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Pensiile mici, problema locurilor de muncă, migrația masivă fac parte din setul de probleme identificate de candidata PAS, atunci când a mers în localitățile din țară și s-a întâlnit cu alegătorii. Astfel, Virgiliu Pâslariuc, scoate în evidență faptul că pensionarii reprezintă pătura cea mai vulnerabilă, care s-a ales doar cu promisiuni de la Igor Dodon în ceea ce ține de majorarea pensiilor, întrucât majorarea acestora cu 1% vine ca o insultă în adresa oamenilor.

„Noi știm că pensia minimă măcar nu acoperă nivelul minim de existență. De aceea, această problemă a devenit una din preocupările Maiei Sandu, în colaborare cu noua guvernare europeană, care sperăm că va fi instaurată”, menționează deputatul.

Locurile de muncă sunt o altă problemă la care deputatul PAS a făcut referire. „Oamenii se plâng că nu au unde lucra și n-au cu ce să-și întrețină familia, iar cauzele sunt cunoscute”, mai spune Virgiliu Pâslariuc.

În opinia lui, economia nu funcționează inclusiv din cauza schemelor care au reapărut după de a fost dat jos Guvernul Sandu, reamintind că prioritățile acelui guvern erau de a opri aceste scheme.

„Ele au reapărut și știm că sunt presiuni din partea autorităților asupra afacerilor mici și mijlocii și se plâng practic toți reprezentanții care vin la întâlnirile electorale că au reapărut acele controale”, a adăugat reprezentantul candidatei Maia Sandu. Tot în acest context, acesta a spus că lidera PAS, în calitate de președinte, își propune să simplifice regulamentele în baza cărora activează bussinesurile mici și mijlocii.

Dacă instituția prezidențială va fi obținută de un reprezentant al dreptei, spune deputatul, care va avea credibilitate, volumul de investiții în economia țării va fi mai mare, respectiv, vor fi și mai multe locuri de muncă.

Totodată, în cadrul dezbaterilor, Virgiliu Pâslariuc, a ținut să accentueze și situația precară în care se află țara noastră, specificând că în această perioadă de pandemie suntem în topul cu cele mai proaste rezultate, iar măsurile luate de actuala guvernare sunt absolut criminale, cu peste o mie de decedați, instituții care s-au transformat în focare de infecții și oameni care se tem să se mai ducă la spitale.

„Bănuim că există și o motivație politică, poate chiar legată de alegeri, fiindcă noi vedem că se jonglează inclusiv cu cifrele, când le trebuie coboară, iar alteori măresc numărul testelor și astfel crește numărul de cazuri”, opiniează deputatul.

Potrivit lui, cât va fi această guvernare, nu poate fi vorba de securitate, iar noi încă nu ne dăm seama de aplitudinea problemei, care are consecințe economice extrem de grave.

Dezbaterile electorale: „Noi și președintele: cine pe cine alege, cine pe cine reprezintă?”, fac parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.