Viorel Iordachescu s-a întors victorios de la Campionatul European la Şah

Marele maestru Viorel Iordachescu s-a calificat pe locul 20 la Campionatul European la Şah şi, astfel, va participa la Cupa Mondială, care se va desfăşura în 2015 la Baku, Azerbaijan, transmite IPN.

Campionatul European a avut loc în perioada 2-15 martie la Erevan, Armenia. Viorel Iordachescu a spus, într-o conferinţă de presă la IPN, că o fost o competiţie strânsă dat fiind faptul că majoritatea din cei  268 de participanţi au fost mari maeştri.  Viorel Iordachescu a început cu o victorie, dar mai târziu a suferit şi o înfrângere, în partida cu un şahist din Polonia. „Poate că acest insucces mi-a dat puteri. Jucam mai liniştit, calm şi astfel am obţinut rezultatul final. Pentru mine este un succes foarte mare, pentru că în ultimul timp m-am axat mai mult pe probleme organizatorice, iar jocul a trecut pe planul doi”, a spus marele maestru.

La campionat au mai participat încă doi şahişti din Moldova. Este vorba de marele maestru Dumitru Svetuşchin, care a ocupat locul 184, şi camionul Republicii Moldova, Liviu Cerbulenco, locul 175. Referindu-se la prestaţia mai puţin reuşită a acestora, Viorel Iordăchescu a spus că Dumitru Svetuşchin în ultimul timp se dedică mai mult activităţii de antrenor, iar Liviu Cerbulenco are doar 17 ani şi, dacă va fi susţinut, va obţine succese remarcabile.

Marele maestru a criticat Federaţia de Şah a Republicii Moldova pentru faptul că nu a contribuit la pregătirea şahiştilor. Viorel Iordachescu, care este şi preşedinte al Academiei Naţionale de Şah, a spus că a solicitat de la federaţie organizarea unui cantonament, dar  a primit refuz. „Anul acesta, în vară, se organizează şi Olimpiada de Şah, în Norvegia, iar acest cantonament ar fi fost benefic nu doar pentru pregătirea către Campionat, dar şi pentru Olimpiadă. Nu a fost să fie. Sperăm că cei de la federaţie se vor gândi mai bine asupra şahului şi cum să ajute şahiştii pentru îmbunătăţirea rezultatelor”, a mai spus Viorel Iordachescu.

Cupa Mondială de Şah se desfăşoară o dată la doi ani, iar la ea se califică primii 23 de clasaţi la Campionatul European. Ediţia curentă a campionatului a fost câştigată de Rusia, care a ocupat şi locul III, pe locul II fiind Spania.

  • viorel iordachescu despre camionatul european.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.