Cetățenii au ajuns să nu aibă încredere în statul care se consideră a fi atașat principiilor democratice și una din misiunile pe care și le-a asumat în alegeri actuala guvernare este de a-i reda această încredere, a menționat Viorel Cibotaru, director al Institutului European de Studii Politice, expert în domeniul securității naționale și internaționale, în cadrul dezbaterii publice „Pericolele pentru democrație în lumea contemporană: impact asupra Republicii Moldova”, care a avut loc la IPN.
Vorbind despre evoluția științei despre democrație, Viorel Cibotaru a menționat că „anumite forme de democrație în care s-a dezvoltat cultura politică europeană, nu se mai regăsesc. „Trăim într-o epocă influențată și de alți factori:–tehnologiile informaționale, schimbările climaterice, dezvoltarea inteligenței artificiale, bazate pe digitalizare, robotronică. Toate acestea deschid noi orizonturi în relația cetățean –societate, dar tot acestea reprezintă și instrumentele cu care se erodează procesul și starea democrației”, a relevat expertul.
El a menționat discursul președintei Maia Sandu la ONU, relevând că ea a vorbit ca un lider global, iar abordările au aliniat statul mic Republica Moldova la țările cu economii mari și veleități pe măsură. „Din acest fel de abordare are de câștigat și cetățeanul, și statul, care devine vizibil și poate transpune imaginea sa în beneficii pentru cetățeni, să confrunte pericolele care apar pentru democrație”.
În opinia expertului, procesul de reformare, regândire a relațiilor dintre state poate fi ilustrat cu exemplul pandemiei care a afectat întreaga lume, fără a ține cont de locul lor pe mapamond. Până la urmă, solidaritatea a luat locul egoismului manifestat la începutul răspândirii maladiei, când țările mici s-au simțit abandonate.
Vorbind despre pericolele existente pentru democrație, expertul s-a referit și la relațiile internaționale. „Încercarea de a domina pe arena internațională – ne referim la Statele Unite ale Americii, China, Uniunea Europeană, Commonwealth etc – are uneori tendințe neașteptate. Am văzut cu toții recenta tensionare legată de crearea noului bloc AUCUS... Aici este și pericolul izolării (efectele pentru Rusia a raptului Crimeii), fenomenul „trumpismului”, care constă în schimbarea regulilor de joc chiar în timpul jocului”. În viziunea expertului, și mișcările pe care le face China pe plan internațional generează riscuri pentru dezvoltarea democratică a țărilor lumii.
Marea provocare a Republicii Moldova este nemulțumirea cetățenilor, care „trimit” în organele eligibile, la guvern „oameni normali”, însă aceștia se transformă foarte repede în antipozii alegerii făcute de oameni. Dar „fără instituții democratice nu există regim democratic. Pe de o parte, Republica Moldova și cetățenii ei sunt parte a sistemului valoric occidental, iar, pe de altă parte, aceasta încă nu se manifestă în cultura de a se autoevalua și autodetermina”, a estimat expertul.
Dezbaterea publică la tema: „„Pericolele pentru democrație în lumea contemporană: impact asupra Republicii Moldova”, ediția a 205-a este organizată de Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.