„Programul nostru include acțiuni dure și radicale, pe care nimeni în Republica Moldova nu și le-a asumat până acum”, a declarat Violeta Ivanov, candidata Partidului Politic Șor, la funcția de președinte. În cadrul evenimentului de lansare în campania electorală, candidata a declarat că programul său electoral, „Moldova 20-24”, prevede acțiuni și transformări concrete în domeniile vitale ale statului. Lansare a avut loc la sediul formațiunii, la eveniment fiind prezenți și deputații din fracțiunea parlamentară. Liderul formațiunii, Ilan Șor a participat la lansare în regim de teleconferință, transmite IPN.
Violeta Ivanov a declarat că programul său include patru componente. Este vorba despre infrastructura și dezvoltarea regională, agricultura, protecția socială și sănătate, precum și lupta împotriva corupției. Potrivit ei, „fiecare componentă este împărțită în direcții, cu viziuni și acțiuni clare, cu indicatori concreți”. „Concentrarea pe realizarea acestora va permite renașterea economică a țării, va permite o economie recunoscută din talpă. Or, anume o economie puternică ar asigura prosperitatea țării noastre și, respectiv, un nivel mai înalt de viață pentru cetățeni”, susține candidata.
Politiciana își propune atragerea investițiilor, care, în opinia sa, sunt motorul economiei. „Pentru a atrage investiții este necesară să fie dezvoltată infrastructura locală – drumuri bune, localități iluminate, servicii sociale dezvoltate. Anume așa au fost atrase la Orhei investiții străine, care asigură locuri de muncă bine plătite nu doar pentru orheieni, dar și pentru locuitorii din raioanele vecine. Anume așa se lucrează în Taraclia și alte localități cu primari din echipa Partidului Șor”, a notat Violeta Ivanov.
Într-o intervenție video, liderul partidului, Ilan Șor, a declarat că doar cei care nu doresc schimbări în Moldova, care se împacă cu situația de a avea drumuri proaste, pensii și salarii mici, localități întunecate – nu vor vota cu Violeta Ivanov. Potrivit lui, echipa sa a demonstrat deja în toate localitățile pe care le administrează că realizează acțiuni concrete pentru cetățeni. „Știm cum trebuie să completăm bugetul, să construim fabrici de stat și să asigurăm locuri de muncă, pensia minimă de cinci mii de lei. Și fiecare să aibă venit garantat de stat”, a declarat Șor.
Vicepreședinta formațiunii, deputata Marina Tauber, a menționat că aleșii locali ai echipei lor au demonstrat că țara poate să trăiască mai bine, să fie mai dezvoltată. „Putem să trăim mai bine decât în Europa. Avem primari, președinte de raion, o fracțiune din nouă deputați, Dar acum avem o șansă să avem și cel mai bun președinte al Republici Moldova”, a menționat deputata.
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie a început astăzi, 2 octombrie. În cursă sunt înregistrați șase candidați: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon (independent), Violeta Ivanov (Partidul Șor), Maia Sandu (Partidul Acțiune și Solidaritate). CEC mai urmează să decidă cu privire la înregistrarea în cursă a doi pretendenți: Octavian Țîcu (Partidul Unității Naționale) și Dorin Chirtoacă (Blocul Electoral UNIREA).