Violată şi bătută până la moarte

Patru tineri, printre care şi doi minori, sunt cercetaţi penal pentru că ar fi violat şi ucis o femeie de 35 de ani. Aceasta a fost găsită fără suflare pe un şes din aproprierea satului Boşcana, raionul Criuleni, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, pe cadavrul victimei au fost identificate semne de moarte violentă. Medicii legişti au stabilit că moartea femeii a survenit din cauza traumelor primite, aceasta fiind şi violată. La doar câteva ore poliţia din localitate a identificat şi reţinut patru suspecţi, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani, originari din satul Boşcana. Potrivit cercetărilor, în seara de 14 ianuarie, cei patru şi victima au consumat băuturi alcoolice la domiciliul unuia dintre suspecţi. Când s-a terminat cheful femeia a plecat acasă, însă la scurt timp a fost ajunsă din urmă de gaşcă. În drum spre şesul unde a fost depistat cadavrul femeia a fost bătută şi violată, după care a fost abandonată fără cunoştinţă. Tinerii riscă privaţiune de libertate de până la 12 de ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.