Vinul moldovenesc are toate şansele să devină competitiv în UE, Dacian Cioloş

Vinurile moldoveneşti au nevoie de investiţii în promovare. Lumea trebuie să le descopere, iar acum este cel mai oportun moment, graţie acestui val de susţinere emoţională care s-a înregistrat în întreaga Europă, a declarat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, care se află în Republica Moldova la invitaţia premierului Iurie Leancă. Oficialii au vizitat întreprinderea vinicolă ASCONI din satul Puhoi, raionul Ialoveni, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Iurie Leancă a menţionat că pentru a obţine acces şi un nume bun pe piaţa europeană este important ca Republica Moldova să se axeze pe competitivitatea produselor. „Accesul pe piaţa europeană înseamnă mai multe investiţii, respectiv, venituri mai mari la buget. Sper că vom putea lansa anul viitor câteva programe-pilot, împreună cu Dacian Cioloş, în cadrul Programului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală pentru ţările din vecinătatea UE (ENPARD)”, a mai spus Iurie Leancă.

Directorul întreprinderii, Anatol Sârbu, a spus că vinurile sunt destinate exportului. „Imediat după embargoul din 2006, am decis să lucrăm exclusiv cu pieţele europene, cele din China, iar mai nou, şi în Africa. A fost o lecţie pe care am însuşit-o şi acum avem rezultate îmbucurătoare”, a spus directorul întreprinderii.

Oficialii au vizitat laboratoarele vinăriei, secţia de procesare a strugurilor şi cea de îmbuteliere. Întreprinderea produce anual în jur de 4-5 milioane de sticle cu vin, care sunt exportate în Cehia, Polonia, Slovacia, Israel, China, Liban, Nigeria şi alte ţări.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.