Direcția generală educație, tineret și sport din municipiul Chișinău examinează posibilitatea de a finanța din fonduri municipale, începând cu anul viitor, a cheltuielilor pentru organizarea sărbătorilor de iarnă în grădinițe, cu invitarea unui Moș Crăciun, transmite IPN.
Viorica Negrei, șefa interimară a Direcției, a declarat la ședința operativă de la Primărie că în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, apar discuții contradictorii între părinții care sunt gata să contribuie financiar la organizarea matineelor cu Moș Crăciun și părinții care se împotrivesc. „Este un conflict pe care încercăm să-l soluționăm prin mediere, însă nu ne reușește, pentru că nicio tabără nu vrea să cedeze”, a notat Viorica Negrei.
Potrivit funcționarei, atunci când părinții, din proprie inițiativă, se organizează și colectează bani pentru diferite scopuri, nu este vorba de colectări ilicite. În ultimul timp, organizatorii acestor sărbători sunt părinții, iar cadrele didactice nu se implica. Acest lucru nu poate fi interzis, dar nici pot fi obligați părinții să contribuie financiar. Respectiv, este nevoie de identificarea unui consens, astfel încât copiii să aibă parte de o sărbătoare frumoasă. În opinia sa, singura soluție ar fi identificarea posibilității de a acoperi aceste cheltuieli din bugetul municipal.