Viitorii asistenți parentali profesioniști sunt instruiți de Centrul „NEOVITA”

Viitori asistenți parentali profesioniști au fost instruiți, în cadrul Centrul de resurse la nivel național în servicii de sănătate prietenoase tinerilor „NEOVITA”, despre sănătatea și dezvoltarea adolescentului și tinerilor, schimbările fiziologice și pubertate. Audienții au fost inițiați în probleme de sănătate reproductivă, de nutriție, în profilaxia bolilor sexual-transmisibile și HIV/SIDA.

Tatiana Bursuc, coordonatoare activități la „NEOVITA”, a declarat pentru IPN că solicitanții care își doresc să devină asistenți parentali profesioniști urmează instruiri pe mai multe dimensiuni. În cadrul parteneriatului cu Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, Centrul „NEOVITA” le oferă suport informațional și metodic pe partea ce ține de sănătate și dezvoltarea adolescentului și promovarea modului sănătos de viață. Instruirile sunt făcute de către medici urologi, ginecologi și consilieri HIV/SIDA. Tatiana Bursuc a mai spus că Centrul „NEOVITA” promovează servicii de sănătate prietenoase tinerilor, care sunt gratuite și confidențiale. Iar tinerii pot apela la ele în grup sau individual.

Marcela Țurcanu, responsabilă din cadrul Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, spune că orice solicitant de a deveni asistent parental profesionist participă la ședințe informative cate abordează 14 subiecte. Parteneriatul cu „NEOVITA”, în materie de sănătate și dezvoltare la adolescenți, durează de doi ani. „Este important ca viitorii asistenți parentali să cunoască cele mai mari riscuri care țin de sănătatea copiilor și adolescenților, cum să le prevină și ce servicii de suport există pentru adolescenți și tineri, în cazul unor probleme”, a menționat dna Țurcanu.

Explicând importanța organizării cursurilor, Marcela Țurcanu spune că sunt copiii care au trecut prin diferite situații traumatizante și au nevoie de suport, iar acesta poate fi acordat doar de o persoană instruită. „Experiența asistenților parentali profesioniști anterior pregătiți ne-a arătat că aceștia pot să lucreze cu diferiți copii, chiar și cu probleme de comportament”, a spus Marcela Țurcanu.

Diana Cliciuc, viitoare asistentă parentală profesională, nu are copii, dar își dorește mult să devină părinte și spune că are cunoștințe și posibilități să educe un copil. La instruiri a învățat despre particularitățile vârstei și dificultățile care pot apărea la fiecare etapă de dezvoltare. Diana Cliciuc a apreciat că formatorii de la „NEOVITA” le-au oferit recomandări cum să acționeze în unele situații complicate, ceea ce o face să se simtă mai pregătită.

Activitate sprijinită de Proiectul „Generație Sănătoasă - servicii de sănătate prietenoase tinerilor”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de AO ”Sănătate pentru tineri”, Centrul de resurse la nivel național în servicii de sănătate prietenoase tinerilor „NEOVITA”, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.