Viitori medici și farmaciști au depus jurământul

Să păstreze cu sfințenie onoarea și nobilele tradiții ale profesiunii medicale și să trateze pacienții indiferent de naționalitatea, afilierea politică, statutul social – aceasta au jurat absolvenții promoției 2024 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Rectorul universității, Emil Ceban, a subliniat că de astăzi tinerii devin membri ai comunității medicale și i-a îndemnat să aibă multă încredere în forțele proprii și determinare în realizarea tuturor proiectelor de viitor, transmite IPN.

La ceremonia de depunere a jurământului, rectorul Emil Ceban a menționat că ușile Alma-Mater vor rămâne întotdeauna deschise pentru absolvenți. Profesorul i-a încurajat să revină în toamnă la universitate pentru a-și continua studiile în rezidențiat sau masterat, precizând că profesiile medicale, de care depinde viața și sănătatea oamenilor, necesită o educație profesională continuă.

Prezentă la ceremonie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a menționat că profesia de medic vine cu multe provocări. „Astăzi depuneți jurământul medicului și farmacistului, un angajament sacru și onest de a salva vieți și de a ajuta oamenii să fie sănătoși. Fie că acest angajament să vă ghideze pe tot parcursul vieții, să educăm oamenii că medicina e știință, iar știința salvează vieți. După absolvire urmează să lucrați mulți ani în slujba și în beneficiul oamenilor. Vă invit să-i petreceți în Republica Moldova. Avem nevoie de voi aici, acasăˮ, a spus șefa statului.

Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a menționat că suntem în pragul unei ere noi, în care tehnologiile vor transforma radical societățile și medicina în primul rând. Acestea vor face sistemul de medicină mai eficient, mai puțin costisitor, mai echitabil, dar medicii vor oferi ceea ce nicio mașină sau robot nu poate oferi – umanitate. „Cu toate standardele riguroase și procedurile exigente din medicină, practica este un efort profund personal și uman. Este o artă foarte delicată și solicitantă, la capătul căreia, atunci când este bine practicată, este salvată viața cuiva și are loc eliberarea din suferință pentru pacienții noștriˮ, a spus ministra sănătății.

„Am toată aprecierea pentru efortul, munca, nopțile nedormite pe care le-ați avut ca să ajungeți astăzi aici. Și dacă v-a reușit, înseamnă că sunteți cei mai buni, înseamnă că ați dat dovadă de multă dăruire, de multă tenacitate, de dragoste de carte. Adevărul este că la medicina întotdeauna au mers cei mai buniˮ, s-a adresat absolvenților ministrul educației și cercetării, Dan Perciun.

Absolvenții au menționat că încheie o etapă importantă, au acumulat cunoștințe valoroase pentru carierele viitoare, iar Alma-Mater le-a deschis porțile cunoașterii nu doar din cărți, ci și din experiențe de viață, contribuind la creșterea și descoperirea adevăratului potențial. Profesorii i-au susținut cu devotament în dezvoltarea academică și profesională, le-au insuflat valorile fundamentale ale profesiei.

În acest an au rostit jurământul 1025 de absolvenți, dintre care 604 – autohtoni și 421 – cetățeni străini din 13 țări.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.