Viitori designeri de interior prezintă lumea pe care vor „să o construiască”

Viitori designeri de interior, care îşi fac studiile la Centrul de excelenţă în construcţii, şi-au expus lucrările într-o expoziţie cu vânzare, cu genericul: „Lumea pe care vrem s-o construim”, organizată cu sprijinul Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA) în Republica Moldova, transmite IPN.

Directorul Centrului de excelenţă în construcţii, Valeriu Pelivan, a declarat că tinerii îşi doresc să trăiască într-o lume mai bună, fără sărăcie şi abuz. „Acest lucru elevii noştri au încercat să-l manifeste în aceste lucrări. E o viaţă mai bună, o societate în care toţi ne dorim să trăim. Este foarte important că în Republica Moldova este şi o instituţie internaţională, şi anume UNFPA, care îşi doreşte acelaşi lucru”, a spus Valeriu Pelivan.

Directorul a îndemnat publicul să procure lucrările elevilor. Din sursele acumulate instituţia îşi propune să procure o roată a olarului pentru specialitatea de ceramică, pentru că în prezent în Moldova nu sunt formaţi specialişti în acest domeniu.
 
Reprezentanta UNFPA în Moldova, Rita Columbia, a declarat că expoziţia a fost posibil de organizat datorită energiei tinerilor. „Dintotdeauna am crezut că tinerii sunt un motor al creativităţii, al inovaţiilor, de aceea când dorim să schimbăm ceva trebuie să ne adresăm tinerilor. UNFPA face ca vocile tinerilor să fie auzite la toate nivelurile. Ceea ce ne străduim să facem în Moldova este să ne asigurăm ca tinerii îşi pot realiza drepturile şi viziunea lor este luată în consideraţie la cel mai înalt nivel politic”, a spus Rita Columbia.

Rita Columbia a dat asigurări că Fondul ONU în Moldova va ajuta tinerii să „construiască” o lume fără violenţă, unde îşi pot realiza potenţialul şi unde drepturile lor sunt  respectate şi pot fi cu adevărat fericiţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.