Start bun pentru Radu Albot la Australian Open. Tenismenul moldovean s-a calificat în runda a doua a calificărilor la primul turneu de Mare Şlem al anului. Albot l-a învins cu 6-3, 7-6 pe cehul Jan Mertl, locul 225 în clasamentul mondial, după o oră şi jumătate, transmite IPN.
În etapa a doua din preliminarii, Albot îl va întâlni pe irlandezul James McGee, locul 199 ATP. Tenismenul moldovean, care se află pe poziţia 120 în clasamentul mondial, trebuie să treacă încă două tururi de calificare pentru a ajunge pe tabloul principal al competiţiei.
În 2012, 2013 şi 2015, Radu Albot s-a oprit în turul doi de calificare la Austalian Open. Dintre turneele de Grand Şlem, el a jucat doar la US Open pe tabloul principal, în proba individuală.