Victoria Furtună promite să utilizeze dreptul la veto pentru legile care nu corespund valorilor ortodoxe

Victoria Furtună, care candidează independent la funcția de președinte, promite să utilizeze dreptul la veto pentru fiecare lege care nu corespunde valorilor ortodoxe. De asemenea, promite că „familia și munca vor deveni din nou concepte sacre în Republica Moldova, așa cum a fost mereu”, transmite IPN.

„Promit să interzic propaganda LGBT după exemplul Georgiei. Și în cele din urmă, promit că, atâta timp cât voi fi președinte, nu voi iniția și nu voi provoca un conflict militar, pentru că sunt credincioasă și pentru că îmi iubesc poporul”, a declarat Victoria Furtună într-o conferință de presă.

Republica Moldova deja este Europa, doar că poporul a uitat ce înseamnă valorile europene adevărate, nu cele care sunt promise și impuse astăzi, susține candidata. „Vreau să înțelegeți că nu sunt contra Europei și contra integrării în Uniunea Europeană. Sunt gata să vorbesc cu Bruxellesul, cu Parisul, să merg la Berlin, numai dacă acest lucru nu contrazice intereselor noastre, credinței noastre și dragostei mele față de popor”, a mai spus Victoria Furtună.

La subiectul transnistrean, candidata afirmă că „armata rusă păstrează regiunea în situație de pace”. Potrivit ei, „acolo (în regiunea transnistreană) nu sunt militari străini”.

Potrivit Constituției, președintele Republicii Moldova promulgă legile. Șeful statului este în drept, în cazul în care are obiecții asupra unei legi, să o trimită spre reexaminare Parlamentului. În cazul în care legislativul își menține hotărârea adoptată anterior, președintele trebuie să promulge legea.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.