Victoria Furtună cere în instanță despăgubiri de 1 milion de lei de la președinta țării

Victoria Furtună, care a depus cerere de demisie din Procuratura Anticorupție, s-a adresat în instanța de judecată pentru a-i cere președintei țării, Maia Sandu, despăgubiri de 1 milion de lei. Acesta după ce șefa statului nu i-ar fi răspuns la cererea de a-i prezenta scuze publice.

„Într-o singură lună de la declaratul pericol pentru securitatea statului, am devenit pericolul principal pentru Președinția țării, din surse neoficiale ale președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Declar deschis că în continuare voi fi pericolul principal, dar pentru acte de corupție și încălcări flagrante ale legii. În acțiunile mele în continuare va fi acea luptă pentru a contracara și a preveni actele de corupție și abuzurile săvârșite de către guvernanți”, a declarat Victoria Furtună într-o conferință de presă la IPN.

Ea spune că a rămas surprinsă în aceste săptămâni de reacțiile președintei țării atunci când a fost întrebată despre cazul său, calificând aceste reacții ca fiind „bolnăvicioase”. „Îmi aduc scuzele de rigoare față jurnaliștii care au fost amendați, sancționați și obijduiți verbal de către președinta Republicii Moldova. Constat că Maia Sandu, chiar și pe final de mandat, nu a reușit să fie președintele poporului, președintele cetățenilor, dar în continuare a rămas președintele PAS”, a spus Victoria Furtună.

Ea a acuzat șefa statului că folosește instrumentele de stat ca să lupte cu cetățenii care nu sunt de acord cu opiniile sale. „Un președinte care este garantul legii, de fapt încalcă flagrant Constituția Republicii Moldova și este un președinte care își apără doar interesele partidului său și ale partenerilor externi”, afirmă Victoria Furtună.

„Am depus o plângere către Președinția Republicii Moldova pentru ca doamna președintă să-și aducă scuzele de rigoare, însă până în prezent nu am primit nicio replică de la aceasta. De aceea, am înaintat în instanța de judecată o plângere prin care să fie încasat de la doamna președintă un milion de lei, care vor fi redistribuiți caselor de copii”, a precizat Victoria Furtună.

Și la Procuratura Generală a fost depusă o plângere pentru uzurparea puterii de stat, prin care a cerut atragerea la răspundere penală a persoanelor care „continuă într-o manieră abuzivă să uzurpeze puterea judecătorească, doar în scopuri personale”. „Uzurparea puterii de stat este cea mai gravă infracțiune contra poporului. Reforma justiției, inițiată în 2021, salutată și mult așteptată de către noi toți, a fost politizată și transformată într-un abuz politic, subminând astfel independența judecătorească și a procuraturii”, a mai spus Victoria Furtună.

Astăzi Victoria Furtună a anunțat crearea asociației obștești „Vox Populi, Vox Dei”, care își propune să monitorizeze și să scoată la iveală cazurile mari de corupție. Potrivit ei, este vorba despre acele canale prin care se fură milioane de lei de la cetățenii Republicii Moldova.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.