Victoria Belous a depus jurământul de ministră a finanțelor

Directoarea adjunctă a Serviciului Fiscal de Stat, Victoria Belous, a fost învestită în funcția de ministră a finanțelor. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc astăzi la Președinție, în prezența șefei statului Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean, transmite IPN.



„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”, a jurat Victoria Belous.



Președinta Maia Sandu i-a mulțumit fostului ministru Petru Rotaru pentru activitatea sa și i-a mulțumit Victoriei Belous pentru că acceptat această provocare. „Să știți că este un portofoliu dificil. Avem așteptări mari și pe partea de menținere a finanțării programelor importante, a tuturor cheltuielilor care sunt importante pentru cetățeni, dar și pe partea de transformare, în special pentru că Ministerul Finanțelor conduce mai multe grupuri de lucru atunci cât vorbim de procesul de negocieri cu UE. Și avem de făcut transformări semnificative pentru a îmbunătăți calitatea lucrurilor”, a notat șefa statului.

Premierul Dorin Recean a declarat că portofoliul Finanțelor este extrem de important. „Avem de crescut economia, avem de crescut veniturile cetățenilor, și prin asta veniturile fiscale ale Guvernului, și avem de finanțat foarte judicios programele de dezvoltare economică, dar și programele de asistență socială, medicală etc. Dincolo de asta, avem de oferit servicii publice foarte bune, prietenoase, atât la Serviciul Fiscal de Stat, cât și la Serviciul Vamal. La fel este foarte importantă trezorăria statului, cum noi gestionăm banii”, a precizat premierul.



Victoria Belous este licențiată în drept și are un master în administrare publică. Activează în cadrul Serviciului Fiscal de Stat începând cu anul 2007, deținând mai multe funcții. Funcția de director adjunct al SFS o exercită din august 2022.

Premierul Dorin Recean a anunțat săptămâna trecută că Petru Rotaru pleacă din funcția de ministru al finanțelor, fiind desemnat astăzi de Parlament viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei.



Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.