În situația creată în Belarus după alegerile prezidențiale din 9 august, trebuie să fie identificate mecanisme cu implicarea reprezentanților Consiliului Europei, dar și a persoanelor din anturajul lui Alexandr Lukașenko, astfel încât să aibă loc tranziția. Și o variantă în acest sens ar fi organizarea alegerilor prezidențiale noi, sub control internațional, cu o comisie electorală mai deschisă și mai transparentă. De această părere este politologul și fostul vicepremier, Victor Stepaniuc, care menționează că „o jumătate de pas în urmă din partea lui Alexandr Lukașenko, i-ar putea aduce o victorie la un scrutin nou, chiar dacă nu cu 80% din sufragii, ci cu susținerea a jumătate din votanți. Opiniile au fost exprimate la dezbaterile publice: „Situația din Belarus: influențe reciproce cu lumea”, organizate de Agenția de presă IPN.
Victor Stepaniuc a menționat că astăzi în Belarus există o criză politică, generată de nerecunoașterea alegerilor prezidențiale. „Când vorbim despre Belarus, trebuie să ne dăm seama că președintele se află la al șaselea mandat, desigur, are o autoritate mare în rândul cetățenilor belaruși, dar o parte bună din societate, inclusiv adepții modelului pe care el îl promovează, au obosit de Lukașenko. Și președintele trebuia să înțeleagă acest lucru încă 4-5 ani în urmă și să facă un transfer de putere. În general este vorba despre una din sarcinile sau principalele atribuții ale elitelor politice – ca să aibă grijă din timp să recruteze noi lideri politici pentru viitoarea perioadă. Dacă oamenii aceștia autoritari – partide, lideri, elite – nu țin cont de asta, ei aduc țara la criză”, explică politologul.
Potrivit lui, în cazul de față, criza este una nu atât de sistem, cât este o criză strict politică, când un lider politic încearcă prin mesajul său, prin aceste șase mandate, să insufle societății că Belarus este el. Or, de acest „eu” s-au săturat toți. În opinia sa, opoziția belarusă diferă. O parte este cea pro-occidentală, care pledează pentru modelul liberal pro-occidental de dezvoltare. Totodată, în rândul opoziției mai sunt și adepții Republicii Populare Belaruse de la 1918, adică naționaliștii. O altă parte din opoziție este reprezentată chiar și de partide de centru-stânga.
În acest context, în opinia sa, modelul belarus al democrației merită să fie dezvoltat prin aplicarea multipartitismului, pentru că în sistemul politic belarus, într-un fel sau altul, „partidele au fost înghesuite”. Și acest lucru ar permite ca tranziția spre democratizare să nu aducă daune, în primul rând, calității vieții cotidiene a belarușilor și să nu aducă daune, inclusiv, modelului social al dezvoltării societății, care este unul favorabil și corespunde intereselor majorității cetățenilor.
Victor Stepaniuc a precizat că urmează să se vadă care vor fi consecințele acestei crize. Potrivit lui, astăzi Alexandr Lukașenko se simte puternic și el stăpânește situația. Opoziția pare mai dezbinată, fără un concept clar de dezvoltare a țării, promovează lozinca „Jos Lukașenko!”, însă nu este clar, dacă acest lucru este de ajuns pentru societatea belarusă.
Fostul vicepremier a menționat că, pe de o parte, întrebarea de bază este în ce măsură sunt valabile și recunoscute alegerile prezidențiale, care, primul rând, trebuie recunoscute de poporul belarus. Pe de altă parte, dacă este vorba despre niște modele democratice de organizare a alegerilor, indiscutabil, Lukașenko nu le-a respectat. Și în general, în regimurile autoritare, ele permanent se încalcă și acesta este un motiv pentru proteste, pentru această criză. În opinia sa, această criză politică nu a atins un apogeu. Însă, ea se poate stinge în următoarele săptămâni cu așa-numita victorie a lui Lukașenko. Potrivit politologului, ea nu ar fi una decisivă și nici nu i-ar face cinste nici lui, nici forțelor din spatele lui.
Dezbaterile publice „Situația din Belarus: influențe reciproce cu lumea” sunt ediția a 151-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.