Victor Ponta: România continuă să sprijine Republica Moldova în integrarea europeană

„România va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de integrare europeană, considerând că acest proces va reprezenta o oportunitate pentru ca graniţa care a divizat două secole cele două ţări să devină una „simbolică”. Declaraţia aparţine premierului român, Victor Ponta, şi a fost inclusă într-un mesaj transmis cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la anexarea jumătăţii estice a Moldovei de către Imperiul Ţarist, relatează agenţia Mediafax în pagina electronică, citată de Info-Prim Neo. „Consecinţele acestui act şi urmările lor politice şi sociale rămân în continuare dominante ale existentei celor doua state – România şi Republica Moldova. Separarea impusă de o graniţă creată de efortul politic al marilor puteri ale epocii a dus la împărţirea în două a familiilor, credinţelor, obiceiurilor, a limbii şi a culturii comune. În numeroase ocazii, aceste diviziuni au generat în ambele societăţi tensiuni politice, au stat la baza ascensiunii politice a extremismului şi au favorizat abandonarea politicilor şi a argumentelor înţelepte în favoarea beneficiilor de moment şi a pasiunilor ideologice”, a menţionat premierul român. Victor Ponta a precizat că integrarea europeană este un proiect care presupune eforturi politice majore, reforme dificile şi transformări sociale radicale, fiind însă o oportunitate nu numai a României, dar şi a Republicii Moldova de a face ca graniţa care a divizat două secole cele două ţări să devină una „simbolică” odată cu procesul de integrare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.