Victor Osipov: Soluţia pentru lichidarea corupţiei din Moldova este în mâinile alegătorilor. Sondaj Info-Prim Neo

{Agenţia de presă Info-Prim Neo desfăşoară un sondaj de opinie printre liderii formaţiunilor politice înscrise în cursa electorală. Subiectul anchetei este fenomenul corupţiei în R. Moldova şi soluţii pentru contracararea acestuia. Tuturor participanţilor le-au fost adresate aceleaşi două întrebări. De această dată răspunde la ele Victor Osipov, purtător de cuvânt al partidului Alianţa „Moldova Noastră” (AMN), candidat pe listele electorale ale formaţiunii.} [ - Ce crede formaţiunea pe care o reprezentaţi despre fenomenul corupţiei în Moldova?] - AMN, ca şi partid care a reprezentat opoziţia pe tot parcursul actualei legislaturi, a scos la iveală o serie întreagă de acţiuni ale puterii, care satisfăceau interese corupte chiar la nivel de Parlament. Sunt cazuri arhicunoscute, în care noile legi au favorizat acapararea de bunuri publice de către persoanele interpuse ale coaliţiei roş-oranj, cum a fost deetatizarea ziarelor guvernamentale sau reforma audiovizualului făcută, inclusiv, pentru a pune mâna pe posturile publice municipale, Euro TV Chişinău şi radio Antena C. Sunt şi cazuri mai puţin mediatizate, dar ele toate arată o pătrundere a caracatiţei corupţiei la vârful puterii actuale, o concreştere până la nivelul la care însăşi legea e făcută pentru asemenea interese, ca să nu mai vorbim de decizii ale Guvernului şi chiar ale structurii prezidenţiale. Acesta este cel mai grav aspect – „corupţia de vârf” în Republica Moldova. Şi el trebuie să ne preocupe mai întâi, după aceea maşinaţiile din sistemul achiziţiilor publice, în care firmele protejate de comunişti iau milioanele din banii statului, şi apoi mita dată sergentului de poliţie sau profesorului. Bunăoară, numai privatizările din ultimele luni ale acestui guvern, conform evaluărilor făcute de experţi, au cauzat pierderi statului de circa 1,3 miliarde de lei. [ - Ce va face AMN pentru combaterea corupţiei, dacă electoratul vă încredinţează guvernarea?] - Alianţa Moldova Noastră are pentru lupta cu fenomenul corupţiei – una dintre priorităţi – un pachet întreg de soluţii, între care instaurarea transparenţei achiziţiilor publice. În legătură cu schemele de prejudiciere a statului, aplicate până acum de actuala guvernare şi de protejaţii săi, ele urmează a fi anchetate imediat după instaurarea noului guvern, astfel ca oamenii să afle adevărata dimensiune a delapidărilor şi crimelor economice ascunse azi de conducerea comunistă. Vom face totul, pe cale legală, pentru a recupera la bugetul de stat resursele pierdute în urma acestor scheme de corupţie, pentru a reda adevăraţilor proprietari afacerile şi bunurile luate prin şantaj, iar banii recuperaţi am decis să-i orientăm la majorarea pensiilor şi a salariilor. Trebuie să ridicăm nivelul de salarizare din sectorul bugetar pentru a minimiza tentaţia de a lua mită şi a face chiar ca acest act să pună în pericol un interes mai mare – cel de a păstra un loc de muncă bun. Dar, având în vedere că noi considerăm însuşi clanul Voronin organizaţia de bază a corupţiei din Republica Moldova, prima soluţie este acum în mâinile alegătorilor şi depinde de ei dacă o vor aplica la 5 aprilie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.