Victor Osipov: Se simte o dezgheţare în procesul de negocieri cu Tiraspolul

Vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, susţine că există o dezgheţare în procesul de negocieri cu Tiraspolul, deşi procesul decurge anevoios şi într-o atmosferă tensionată. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Potrivit lui Osipov relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol deveniseră deosebit de tensionate, deoarece pe parcursul a mai mult timp a fost blocat procesul de negocieri. „Dacă nu există negocieri, se adună probleme. Cred că am reuşit să dinamizăm procesul de negocieri. Este adevărat că totul este foarte complicat, dar dacă nu sunt negocieri, nu există nici rezultat. Există factori obiectivi care ne determină să credem că şi partea transnistreană este cointeresată ca procesul de negocieri să aibă continuitate”, a spus Osipov.

Victot Osipov a declarat că vede soluţionarea diferendului transnistrean prin integrarea europeană a Republicii Moldova. „Interesele economice ale regiunii separatiste sunt legate de Uniunea Europeană. 30 la sută din mărfurile produse peste Nistru sunt comercializate în partea dreaptă a Nistrului, iar 40 la sută – în statele UE. Mai există şi interesul cetăţenilor de acolo, care se confruntă cu probleme economice grave. Pentru ei paşaportul biometric, cu care pot călători liber în statele UE, a devenit atractiv. Peste 80 de mii de locuitori din regiune deţin paşapoarte biometrice moldoveneşti”, a declarat vicepremierul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.