Victor Osipov s-a întâlnit cu Vladimir Iastrebceak la Bender
Vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Victor Osipov, şi reprezentantul politic al Tiraspolului în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, Vladimir Iastrebceak, au avut o întrevedere miercuri, 19 mai, la oficiul misiunii OSCE de la Bender, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Biroului pentru reintegrare.
În cadrul întâlnirii au fost examinate chestiuni legate de activitatea grupurilor de lucru pentru întărirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului. Osipov şi Iastrebceak au convenit să încurajeze identificarea soluţiilor pragmatice, inclusiv prin realizarea unor proiecte comune. În acest context a fost menţionat proiectul vizând modernizarea centrului perinatal de la Tiraspol şi promovarea iniţiativei privind crearea euroregiunii „Nistru”.
Victor Osipov s-a interesat de situaţia jurnalistului Ernest Vardanyan, aflat în arest, şi a reiterat solicitarea Guvernului Republicii Moldova ca jurnalistul să fie scos de sub acuzaţiile nefondate şi eliberat.
Tot astăzi, vicepremierul Victor Osipov a plecat la Kiev, unde, în perioada 20-21 mai, va purta consultări cu autorităţile ucrainene. Din capitala ucraineană, Victor Osipov se va deplasa la Astana pentru a participa pe data de 24 mai la reuniunea în formatul „5+2”, organizată sub egida preşedinţiei kazahe a OSCE.
La întâlnirea de la Astana vor fi examinate chestiuni legate de procesul de soluţionare a problemei transnistrene şi de promovare a măsurilor de întărire a încrederii, inclusiv privind asigurarea libertăţii circulaţiei persoanelor dintre cele două maluri ale Nistrului.