Înlăturarea barierelor în comerţul bilateral dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, dar şi dezvoltarea şi extinderea cooperării în sectorul agroindustrial, colaborarea în domeniile energetic şi transporturi au fost câteva dintre subiectele abordate în cadrul Comisiei interguvernamentale moldo-ruse de colaborare economică care s-a întrunit miercuri, 24 iunie, la Moscova. Partea moldovenească a fot reprezentată viceprim-ministrul în exerciţiu, Victor Osipov, iar cea rusească de vicepreşedintele Guvernului rus, Dmitri Rogozin. La fel, la întrevedere au mai participat reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor de profil din cele două ţări, transmite IPN.
În cadrul întrevederii, copreşedinţii comisiei au abordat un spectru larg de subiecte de pe agenda bilaterală. Partea moldovenească a subliniat importanţa intensificării dialogului în vederea eliminării restricţiilor tarifare şi netarifare aplicate de Federaţia Rusă la importul mai multor categorii de mărfuri de origine moldovenească. Totodată, partea rusă şi-a exprimat disponibilitatea pentru a identifica soluţii la problemele existente în special, la exportul băuturilor alcoolice, producţiei pomilegumicole procesate, producţiei de origine vegetală şi animală pe piaţa rusă. Cu referire la cooperarea în sfera energetică, interlocutorii au convenit asupra necesităţii continuării consultărilor la nivel de experţi.
În cadrul discuţiilor a fost abordat şi subiectul ce ţine de protecţia socială a cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi la muncă în Federaţia Rusă. Cei doi oficiali au menţionat necesitatea de a finaliza negocierile în vederea semnării unui pachet de acorduri bilaterale ce reglementează problematica respectivă. Părţile au convenit să lanseze pregătirile pentru a organiza, în toamna anului curent, şedinţa ordinară a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse de colaborare economică.
Un subiect aparte al dialogului a vizat ultimele evoluţii în dosarul transnistrean, situaţia social-economică din regiune, precum şi perspectivele procesului de negocieri în formatul 5+2.
Programul vizitei la Moscova a inclus, de asemenea, o întrevedere de lucru cu secretarul de stat, viceministru al afacerilor externe din Federaţia Rusă, Grigori Karasin. În cadrul acesteia s-a făcut un schimb de opinii pe marginea subiectelor ce vizează cooperarea bilaterală şi procesul de reglementare a conflictului transnistrean. La ambele întrevederi a fost exprimată poziţia părţilor privind necesitatea de a detensiona situaţia în jurul problemei transnistrene şi de a continua procesul de negocieri.