Referendumul pentru modificarea Constituţiei nu este necesar, iar în situaţia actuală alegerile anticipate ar fi binevenite. De această părere este fostul şef al Biroului pentru relaţii cu diaspora de pe lângă Guvern, Victor Lutenco, care a aderat la proiectul politic al fostului premier Iurie Leancă, PPRM. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.
„Ei nu fac această chestie pentru noi, dar pentru ei. Toate modificări din legislaţie făcute de către cei de la guvernare nu urmăresc scopul de a dezvolta şi deservi Republica Moldova, dar de împărţi sferele de influenţă, de a-şi proteja schemele”, a argumentat Lutenco.
Fruntaşul PPEM consideră nejustificată desfăşurarea unui referendum de modificare a Constituţiei, anunţat de către liderii AIE 3, deoarece varianta propusă de aceştia ar submina democraţia. „Este antidemocratic, rezultă că prin votul a o pătrime din populaţie cineva poate să obţină funcţia supremă în stat. Noi optăm pentru republica parlamentară. Dar modelul propus de ei va concentra şi mai mult puterea în mâinile unui grup”, a declarat Lutenco.
El consideră că în urma partajării funcţiilor în cadrul AIE 3 cel mai mut a avut de câştigat Partidul Democrat. „Probabil că cel mai mult a avut de câştigat PDM şi ceva mai puţin PL. Însă este cert că de pierdut a avut poporul. Iar acest lucru se va vedea la toamnă, când vom avea o explozie a preţurilor şi reţineri la achitarea salariilor”, a spus Victor Lutenco.