Victor Juc: Introducerea obiectivului integrării europene în Constituție este un proiect de țară

Introducerea în Constituția Republicii Moldova a obiectivului integrare europeană nu este pur și simplu o ideologie a unui partid sau a unor segmente din societate, dar acesta reprezintă un proiect de țară. Acest obiectiv este asociat cu modernizarea politico-juridică și social-economică. Declarația aparține lui Victor Juc, vicedirector al Institutului de Cercetări Juridice și Politice a Academiei de Științe a Moldovei.

Potrivit lui, pe moment nu este vorba de accesul Republicii Moldova la instituțiile comunitar-europene, adică să devină stat membru al Uniunii Europene, ci mai degrabă este vorba de o apropiere, asociere politică și integrare economică, iar această asociere contribuie la suportul acordat pentru modernizare, democratizare, europenizare. „Oamenii trebuie să înțeleagă un lucru foarte simplu – modernizarea Republicii Moldova, în sensul de consolidare a capacităților de funcționalitate a instituțiilor de stat, formarea unei economii cât de cât funcționale de piață, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, bunele practici, buna guvernanță se asigură atât prin resurse interne, cât și prin resurse externe”, spune Victor Juc.

În opinia lui, acum în Constituție ar trebui făcute concomitent două modificări – introducerea obiectivului integrării europene și modificarea denumirii limbii de stat în limbă română. Cercetătorul consideră că astfel s-ar recunoaște un adevăr istoric și s-ar pune capăt tuturor disensiunilor care apar în societate pe marginea acestui subiect.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea afirmă că obiectivul integrării europene este concomitent și o ideologie, și un proiect, și un mit. Potrivit lui, prin intenția sa de a-l introduce în Constituție, Partidul Democrat vrea să-și demonstreze veleitățile sale pro-europene și, în același timp, să testeze înclinațiile pro-europene ale altor partide politice, din punct de vedere tactic. „Din punct de vedere politic, un asemenea demers este extrem de curios și obligă celelalte partide să-și dezvăluie adevăratul chip, să vocifereze adevăratele argumente”, a spus Corneliu Ciurea.

Marți, 9 octombrie, în cadrul unui briefing de presă, PDM a anunțat despre faptul că proiectul de modificare a Constituției pentru introducerea sintagmei „integrare europeană”, va fi supus votului la una dintre ședințele Parlamentului din această săptămână.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.