Elemente care pot destabiliza situaţia din Republica Moldova există în ţară, iar societatea şi guvernarea trebuie să dea dovadă de vigilenţă. „Suntem într-un ceaun care fierbe şi poate da în foc”, a declarat analistul politic Victor Gurău la dezbaterea „Utilizarea mai frecventă a noţiunii „fascism” în context intern, extern şi regional: motive reale şi inventate, scopuri, pericole şi soluţii”, organizată de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.
Expertul a spus că în ultima perioadă am avut în societate elemente de manifestare a fascismului sub aspect propagandistic. Victor Gurău consideră că există premize de îngrijorare, deoarece Republica Moldova este la hotar cu poate cel mai dur conflict regional care pune în pericol stabilitatea din ţară. „Dacă luăm în calcul confruntările geo-politice a actorilor principali în această regiune şi pe fundalul intereselor unor actori mai mici putem vedea că ambele tabere întrec limitele normale. Nimeni nu-şi imagina că o ţară atât de puternică precum Ucraina poate fi destabilizată atât de uşor prin nişte pârghii negândite”, a comentat expertul situaţia regională.
Referindu-se la Republica Moldova, Victor Gurău spune că se atestă confruntarea a două componente: unionismul profund românesc şi şovinismul profund rusesc. „Elemente de manifestare a fascismului sunt şi trebuie să fim atenţi la ele şi la tot ce se petrece în societate. Suntem într-un ceaun care fierbe şi poate da în foc. Ne putem pomeni într-o campanie electorală în care cetăţenii vor fi puşi în situaţia să aleagă între alb şi negru, cine e pentru Uniunea Vamală şi cine pentru UE, cine e cu fascismul şi cine cu comunismul. Pericolul pentru noi e că avem grupuri sociale profund antagoniste. Ne aşteaptă zile grele, dacă nu vom avea coeziune şi solidaritate”, a specificat expertul.
Victor Gurău a menţionat mesajul liderul comunist, Vladimir Voronin, care a chemat la temperarea acţiunilor pe alocuri radicale ale opoziţiei, dar şi la micşorarea presiunilor asupra opoziţiei din partea guvernării. Dar expertul consideră că nu este destul de matură clasa politică din Moldova pentru a depăşi această situaţie.
Ca soluţii pentru a evita utilizarea noţiunilor periculoase precum „fascism”, Victor Gurău vede responsabilizarea tuturor de a spune lucrurilor pe nume, transparenţa şi comunicarea cu cetăţenii pentru a le spune că astfel de derapaje poartă un caracter fals.
Dezbaterea „Utilizarea mai frecventă a noţiunii „fascism” în context intern, extern şi regional: motive reale şi inventate, scopuri, pericole şi soluţii”, este ediţia a 29-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizat de IPN împreună cu Radio Moldova şi susţinut de Fundaţia germană Hanns Seidel.