Victor Chirilă: Moldova este nepregătită pentru reintegrarea regiunii transnistrene

Republica Moldova este totalmente nepregătită pentru reintegrarea regiunii transnistrene. Realităţile arată că lansarea negocierilor politice asupra statutului juridic special al regiunii este incertă şi chiar riscantă. Nu doar administraţia de la Tiraspol, dar şi autorităţile constituţionale de la Chişinău, nu manifestă interes real pentru astfel de negocieri. Opinii în acest sens au fost exprimate de Victor Chirilă, directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă, în cadrul Clubului de presă al APE, unde a fost prezentat Raportul „Reglementarea Transnistreană în Impas”, transmite IPN.

Victor Chirilă a menţionat că Republica Moldova nu dispune de o politică sistematică de reintegrare şi nici de resursele necesare pentru realizarea unui astfel de efort. Partidele parlamentare nu au o viziune solidară asupra viitoarei soluţionări politice, iar societatea nu este pregătită pentru un eventual compromis. Mai rău chiar, a subliniat directorul executiv al APE, societatea rămâne extrem de apatică faţă de problematica transnistreană, iar dezinteresul ei poate genera noi idei voluntariste şi obscure, gen Memorandumul Kozak din partea clasei politice moldoveneşti. În aceste condiţii, spune Victor Chirilă, ar fi oportun ca autorităţile şi clasa politică să evite soluţionarea precipitată a conflictului.

Expertul recomandă, pentru început, ca malul drept al Nistrului să devină un model atractiv pentru cetăţenii de pe malul stâng, pentru ca aceştia să nu-şi mai dorească integrarea în Federaţia Rusă. Victor Chirilă consideră că autorităţile de la Chişinău  trebuie să convină asupra unei viziuni unitare pe termen mediu şi lung de reintegrare a ţării şi să elaboreze o politică de reintegrare care ar pregăti instituţiile statului, economia ţării şi societatea de pe ambele maluri ale Nistrului.

De asemenea, este apreciată ca fiind oportună desfăşurarea unei campanii naţionale de informare sistematică a societăţii despre viziunea de soluţionare a conflictului şi politica de reintegrare. Victor Chirilă a subliniat că, potrivit unor sondaje, doar 1% din populaţia de pe malul drept consideră că reglementarea transnistreană ar trebui să fie prioritară pentru autorităţi, iar majoritatea locuitorilor de pe malul stâng îşi doresc fie independenţa, fie integrarea în Federaţia Rusă.

Expertul menţionează că trebuie să se dezvolte relaţii de parteneriat dintre politicieni, dintre administraţie şi comunitatea de afaceri de pe ambele maluri. Chişinăului i se recomandă să negocieze o soluţie acceptabilă pentru Tiraspol privind aplicarea Zonei de comerţ liber cu UE şi în regiunea transnistreană.

Clubul de presă este organizat de APE cu sprijinul Fundaţiei Est Europene din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei /DANIDA.

  • victor chirila despre solutii pentru reglementare transnistreana.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.