Interviu IPN
Republica Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic, instituţional şi ignorat de principalii săi parteneri externi. Potrivit lui Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă, ţara are unica şansă de a evita acest colaps prin formarea unui guvern pro-european din persoane necompromise şi reacţie adecvată la ultima încercare a înalţilor reprezentanţi ai Parlamentului European de contribui la depăşirea crizei politice din Moldova.
- Credeţi că vizita-fulger a europarlamentarilor de cel mai înalt rang Jacek Protasiewicz şi Libor Roucek la Chişinău, după vizita foarte recentă şi foarte specială a eurocomisarului Stefan Fule, este un semn de mare speranţă sau mare deznădejde pentru cursul european al Republicii Moldova?
- Mai degrabă, este un semn că partenerii noştri din UE sunt foarte îngrijoraţi de evoluţiile politice din Republica Moldova, care ameninţă să deraieze aspiraţiile noastre europene. Nu exclud ca aceasta vizită ar putea fi ultima serioasă încercare a UE de a ne ajuta să ieşim din actuala criză politică, astfel încât să finalizăm cât mai curând posibil negocierile asupra Acordului de Asociere şi să obţinem girul statelor membre ale UE pentru a-l parafa la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius.
- Am citit recent un pamflet de al Dvs, întitulat „Povestea de Succes a fost petrecută pe ultimul său drum”. Chiar credeţi că nu mai este nicio şansă pentru „copila minune a Parteneriatului Estic, eleva răsfăţată a Europei – Povestea de Succes a Moldovei”?
- Cu părere de rău, „Copila minune a Parteneriatului Estic” nu mai este şi de vină sunt toate cele trei componente ale fostei AIE, care nu au reuşit să gestioneze o criză politică generată de tragica vânătoare din Pădurea Domnească. Mai rău, prin acţiunile lor iresponsabile, au gonflat-o în aşa măsură, încât a ajuns să submineze credibilitatea şi funcţionalitatea principalelor instituţii ale statului: Curtea Constituţională, Preşedinţie, Parlament, Guvern, a întregului sistem judecătoresc. După cinci luni de dezmăţ politic, Republica Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic, instituţional şi ignorat de principalii săi parteneri externi. În prezent, foştii aliaţi AIE au o singura cale să evite dezastrul şi să se reabiliteze în ochii societăţii, şi anume formând, fără întârziere, un Guvern pro-european cu personalităţi nepătate de actualul scandal politic, cu o susţinere politică fermă şi cu o agendă convingătoare de reforme.
- Ce este mai bine pentru reanimarea cursului european al Moldovei: formarea unei majorităţi parlamentare cu aceeaşi actori şi pericolul perspectivei similare sau alegeri parlamentare anticipate?
- Personal optez pentru formarea unei majorităţi parlamentare cu aceeaşi actori nu pentru că aceştia ar fi perfecţi, ci pentru că, deocamdată, alţii mai buni nu avem care să continue reformele dictate de parcursul nostru european. Ca şi majoritatea cetăţenilor sunt conştient de imperfecţiunile şi nimicnicia lor, însă, consider că este mai bine să ne mişcăm înainte, încet dar sigur, ca o broască ţestoasă, decât să ne oprim ca „boii la poartă nouă”. Îmi cer scuze apriori pentru această expresie niţel dură, dar, cu regret, anume aşa sunt realităţile.
- Cum definiţi motivele interne în compromiterea cursului european al Moldovei?
- În opinia mea, care ar putea fi subiectivă, principalele cauze care au dus la compromiterea a tot ce s-a făcut în ultimii patru ani în relaţiile noastre cu UE sunt lipsa de responsabilitate faţă de promisiunile făcute societăţii, fariseismul, vanitatea şi deşertăciunea politicienilor, lipsă de fairplay politic şi mai ales, îndepărtarea tot mai pronunţată de nevoile oamenilor de rând sub lozinca „noi am fost aleşi de popor, noi ştim ce facem, noi facem responsabil, noi facem bine”.
- În ce măsură a influenţat factorul extern? Mă refer aici la vehiculata „mână a Moscovei”, dar şi la afirmaţiile, potrivit cărora dacă Bruxelles-ul nu ar fi anunţat la începutul acestui an că la summit-ul de la Vilnius Moldova nu va putea semna documentele jinduite, criza politică la Chişinău nu s-ar fi produs.
- În cazul dat, sunt de părere că nu „mâna Moscovei” se face vinovată de tot ce s-a întâmplat şi continuă să se întâmple la noi în ultimele cinci luni, ci mai curând de vină este „mâna iresponsabilităţii” politicienilor noştri, care, în ultimul timp, se comporta ca nişte politicaştri provinciali şi aproape deloc pe potriva unor oameni de stat cumpătaţi, raţionali şi cu gândul la interesele statului. Un astfel de comportament iresponsabil este uşor de manipulat şi exploatat din exterior, în special de Moscova. Vizita vicepremierului rus Dimtri Rogozin la Chişinău la 9 mai, conferinţele eurasiatice de la Comrat şi Bălţi, provocările tot mai dese regizate de Tiraspol, înmulţirea, ca ciupercile după ploaie, a organizaţiilor non-guvernamentale ce îşi propun promovarea integrării eurasiatice (conform unor informaţii neoficiale în ultimii trei ani au fost înregistrate aproximativ 40 de astfel de ONG), vin să confirme presupunerile noastre în acest sens.
- Care ar fi scenariul real pentru asigurarea continuităţii în procesul de integrare europeană a Moldovei? Ce ar trebui, ar vrea şi ar putea să facă pentru aceasta clasa politică, societatea, partenerii de dezvoltare?
- Crearea unui Guvern pro-european politic stabil, care ar insufla încredere cetăţenilor că lucrurile în ţară se pot schimba spre bine, fie şi încet, dar să se schimbe, este, la această etapă, calea unică reală şi, în acelaşi timp, cea mai dificilă, pentru continuarea agendei de integrare europeană a ţării. Este teoretic o misiune imposibilă, însă, cum se spune la noi „practica bate gramatică”. Partenerii de dezvoltare ne pot ajuta doar dacă, în primul rând, ne ajutăm noi. Prin urmare, nu ne rămâne decât să sperăm că mintea moldoveanului cea de pe urmă se va întoarce şi la politicienii noştri, care declară sus şi tare ca sunt europeni. Parole, Parole, Parole, oamenii sunt sătui de astfel de declaraţii, vor fapte care să confirme acest lucru.
Consemnare: Valeriu Vasilică, IPN
- De care parte a cortinei se va afla Moldova după noua împărțire a lumii? Analiză de Valeriu Vasilică
- Participarea transnistrenilor în alegeri: între beneficiu și pericol. Analiză de Valeriu Vasilică
- Cârdășia Moscovei și a Tiraspolului va continua „până la sfârșit”. Analiză de Valeriu Vasilică
- Valentin Constantinov: Pe dictatori îi interesează doar puterea personală. Interviu IPN
- Yoshihiro Katayama: Programele japoneze de asistență s-au extins în toate domeniile vieții societății moldovenești. Interviu IPN
- Beneficiile și riscurile reluării exporturilor de fructe în Rusia. Analiză de Valeriu Vasilică
- Opriți războiul!… și filmele despre război. Consemnări de Valeriu Vasilică
- Benedetto Della Vedova: Pornim de la relațiile excelente pentru a crea spații noi pentru apropiere
- După Rusia, și o parte din Moldova bate în SUA sau Patria se vinde doar ieftin! Analiză de Valeriu Vasilică
- Hârtia de turnesol a dosarului deputaților transfugi. Analiză de Valeriu Vasilică
- Asociația, venită de pe Lună, a Judecătorilor din Republica Moldova. Analiză de Valeriu Vasilică
- Virusul sau Cel de-al Doilea Om este ucigaș? Analiză de Valeriu Vasilică
- Valeria Biagiotti: Vă invit să deveniți agenţii schimbării, fiecare să înceapă de la sine
- Natalia Gavrilița: E crucial să construim țara cu o majoritate stabilă, integră și bine intenționată. Interviu IPN
- Ruth Huber: Noua Strategie de cooperare internațională a Elveției confirmă că Moldova rămâne o țară prioritară. Interviu IPN
- „Guvernarea”- Opoziția, scor 1:1. Prelungiri sau lovituri de departajare? Analiza IPN
- Mihai Murguleț: Reformarea justiției depinde de voința politică. Interviu IPN
- Desiree Jongsma: Examinăm și implicațiile mai larg COVID-19 pentru copii și femei. Interviu IPN
- Mihail Cotorobai: „Coronavirusul nu poate să anuleze drepturile omului”. Interviu IPN
- Peter Michalko: „Cuvântul-cheie în noile politici ale UE este „împreună”. Interviu IPN
- Premierului Ion Chicu îi cedează nervii?
- Fisura salvatoare a PDM. Analiză IPN
- Ion Chicu: Avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile și viitorul acestui stat
- Pavel Filip: Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție
- Maia Sandu: O viață mai bună înseamnă libertate și regim care respectă drepturile omului
- Andrei Năstase: PPPDA a militat și a insistat pe unitatea forțelor proeuropene
- Daniel Ioniță: Acolo unde sunt mai mulți români, există și o mică Românie... Interviu IPN
- Ion Manole: Vom insista ca dialogul politic să conțină garanții reale pentru respectarea drepturilor omului în Transnistria
- Valeria Biagiotti: Există lucruri care fac relațiile moldo-italiene mai speciale... Interviu IPN
- Inițiativa sau Moțiunea? Motivele și efectele lor. Analiză IPN
- PSRM-ACUM: Condamnați la colaborare și la distrugere... Analiză IPN
- Angela Ganninger: Și nu este adevărat că înainte lucrurile au stat mai bine... Interviu IPN
- Nicu Popescu: Cu partenerii de dezvoltare avem un „târg” decalat în timp. Interviu IPN
- Felicitări pentru „holding”. Întrebări pentru Maia Sandu. Analiza IPN
- Ce au spus si ce au vrut să spună deputații în ultima sesiune? Analiză IPN
- De ce a plecat Vlad Plahotniuc? Va reveni? Analiză IPN
- De cine se teme Ilan Șor? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Ceea ce ne leagă vine din dorința comună de a fi liberi. Interviu IPN
- Coaliția de guvernare: comunicare deficitară, fumigene și opacitate. Analiză IPN
- Nu se va ajunge la anticipate, deși este una din soluții, sugerate de electorat. Analiză IPN
- Kalman Mizsei: Linia de demarcare între putere și opoziție se trage pe interpretarea calității democrației
- Zdeněk Krejčí : Oamenii din țările mici nu-și pot permite luxul să se certe între ei în chestiuni de bază. Interviu IPN
- O fază mai bună a relațiilor moldo-ruse: mit, realitate sau deja-vu? Analiză IPN
- Vadim Bacinschi: „Suntem o seminție bântuită de atâtea controverse, himere și erori...”. Interviu IPN
- Repoziționarea PDM – corectă, forțată și nesinceră. Analiză IPN
- Integrarea europeană și consensul în Constituție, analiză IPN
- Daniel Ioniță: Susținerea Republicii Moldova este un obiectiv împărtășit la nivelul întregii societăți românești. Interviu IPN
- Moldova, țară căreia nu i se întinde mâna? Analiză IPN
- Reforma nu are susținere, Revoluția se amână. Analiză IPN
- Apoi a venit pădurarul și i-a alungat pe toți sau De ce nu a mers? Analiză IPN
- Opoziția a mușcat nada. Cine a pus-o? Cine se va prinde? Analiză IPN
- Sabine Krause: Un manual ce-i ajută pe germani să înțeleagă mai bine Moldova, pe care o îndrăgește oricine vine aici. Interviu IPN
- Valeria Biagiotti: Moldovenii sunt bine integrați și apreciați de populația italiană. Interviu IPN
- Andrian Candu, recidivă simptomatică? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Visul meu este să creăm o legătură puternică între oamenii de aici și din Polonia. Interviu IPN
- De la Unire a lipsit „producătorul”, dar a fost prezent „produsul” său. Notițe subiective
- Guvernarea se repetă și opoziția întârzie. Analiză IPN
- „Curățare de grajduri” și de speranțe la Chișinău. Analiză IPN
- Peter Michalko: În 2017 au apărut elemente noi în relația UE-RM. Interviu IPN
- Parlamentarele 2018, balaur cu trei capete condamnate să se înghită reciproc. Analiză IPN
- Ce au în comun șoferii, politicienii și butoanele pentru arme de distrugere în masă? Analiză IPN
- Pentru ce a putut merge Plahotniuc la Erdogan? Analiză IPN
- Sistemul mixt: Înger sau Demon pogorât peste Moldova? Analiză IPN
- Planurile B ale schimbării sistemului electoral. Analiză IPN
- Merab Antadze: Calea europeană de dezvoltare este cea mai corectă pentru Moldova și Georgia, interviu IPN
- Deficit de comunicare şi de consens în „uninominalul-mixt”. Analiză IPN
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN, episodul 2
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute, analiză IPN. Reluare din 15 aprilie 2009
- Principala problema a iniţiativei uninominale este iniţiatorul. Analiză IPN
- Deteriorare previzibilă şi inevitabilă a relaţiilor moldo-ruse? Analiză IPN
- Sensul politic şi sensul uman al împăcării. Analiză IPN
- De ce a fost imposibilă o dezbatere publică necesară? Analiză IPN
- Alexandru Tănase: Există deosebiri esenţiale între hotărârile CCM şi atitudinile politice, interviu IPN
- „FACEM!” Interviu IPN cu Valeriu Turea, şeful BRD
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Secretarii generali ai… Republicii Moldova sau Dedublarea programată
- Ultima alianţă pro-europeană a Moldovei
- Coaliţia pro-europeană între interesele naţionale şi cele de partid
- Marian Lupu: PDM a devenit asociat în Partidul Socialist European. Vom folosi noul statut în interesul ţării
- Însemnele naţionale ale alegerilor locale
- De ce vin liderii europeni în Moldova?
- Raportul Kroll: întârziere fatală
- Securitatea informaţională: între stângăcie politică şi interes special
- Două în unu, cu impact european
- Edgars Rinkevics: Asocierea nu este ultima etapă în relaţiile UE-Moldova, interviu IPN
- Dosarul transnistrean: Al treilea deja-vu în circumstanţe mai bune ca înainte
- Agenţiile de presă din Moldova: între adaptare continuă şi dispariţie
- Şah pentru guvernarea pro-europeană: motive, pericole, soluţii
- Iurie Leancă – simbol şi prim-ministru?
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-III
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-II
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare - I
- Igor Dodon prezintă pericol mare pentru pacea şi stabilitatea din Moldova, Valentin Crîlov. Alegeri 2014
- Mihail Magdei: Cea mai gravă boală a clasei politice este „morbul dezbinării”. Alegeri 2014
- Interviu IPN x 2: Letonia vrea să ajute Moldova să deschidă porţile Europei
- De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru destinul european al Moldovei?
- Linas Linkeavicius: „Însă noi cunoaştem cu toţii că şi libertatea are preţul său…”
- Marian Lupu: Cetăţenii vor schimbări în politică şi noi dăm oamenilor puterea să decidă
- Republica Moldova nu s-a constituit. Dar nu a falimentat. Ce şanse are? Analiză IPN
- Presa, internetul şi politica moldovenească în off-shore? Analiză IPN
- Lumea Rusă versus Restul Lumii. Locul Moldovei? Analiză IPN
- Moldova nu mai este „singură acasă”, analiză IPN
- UE, UEA şi biletul de loterie, analiză IPN
- Vlad Filat: În 2020, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană
- Valentina Buliga: Vom împinge PCRM în extrema stângă, acolo unde e locul unui partid extremist
- Ce a dus Filat la Washington şi ce a adus de acolo? Analiză IPN
- Moldova este ţara care creează The Bat!-uri
- Măştile şi cagulele la proteste trebuie interzise prin lege, urgent, analiză IPN
- Rogozin sau Bufonada ca stil în geopolitică, analiză IPN
- Prejudicii afiliate războiului aduse Moldovei de criza regională
- Sunt patru milioane de argumente privind importanţă istorică a liberii circulaţii în Europa, interviu IPN cu Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte PLDM
- Preţul integrării europene a Moldovei este de peste 60 milioane de dolari, poate şi mai puţin
- Criza din Crimeea şi abolirea vizelor ca factor stimulator pentru ideea naţională a cetăţenilor moldoveni
- Coeziune şi contraziceri în coaliţia de guvernare
- Mizele şi investiţiile politice ale anului electoral 2014
- Moldova începe să încetinească oscilaţiile
- Ambasador leton: UE este deschisă pentru colaborare în toate domeniile cu Rusia, dar nu pe seama Parteneriatului Estic
- Ex-preşedintele Arnold Ruutel: Realizările actuale ale Estoniei au devenit posibile doar în componenţa UE
- De ce Acţiunea Pro-Moldova aprinde spiritele atât de tare?
- Miza Vilniusului: puterea în Moldova şi circulaţie liberă în Europa CAMPANIE IPN
- Limba română care uneşte şi care desparte
- Colaborarea moldo-chineză a intrat într-o nouă etapă, Andrian Candu
- BAC-ul, politica şi biletele de troleibuz
- Spaţiu public acaparat şi legile convieţuirii violate. Un caz dintr-o mie, unul cât o mie
- Moldova este aproape ca niciodată de scopul pe care şi-l propune la Vilnius, Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei
- Poziţia faţă de conflictul transnistrean: fără drept la greşeală
- Acum Moldova poate obţine de la UE orice. Doar să vrea şi să poată
- Noul candidat la funcţia de premier va fi cel vechi – Vlad Filat
- Corneliu Gurin: Sistemul Procuraturii trebuie şi poate fi reformat în interesul cetăţenilor şi al societăţii
- Alexandru Oleinic: Moldova încă nu a avut un şef de Guvern anticomunist
- Deznodământul crizei politice este pe aproape ? sau Coada peşte ca simbol naţional
- Agenţia de presă IPN are două case noi
- Câteva semne de război la negocierile de pace pentru AIE 3
- Agenţia de presă Info-Prim Neo nu mai este. Este IPN
- Cetăţenii pot taxa politicienii care fură reformele, Comisarul pentru Drepturile Omului al CoE
- Filat va fi premier "până la sfârşitul lumii"
- Bombă cu neutroni în curtea (fostei?) AIE
- Dombrovskis: Ritmul bun al Moldovei în sfera eurointegrării se cere apreciat la justa valoare
- „Dacă UE nu e, nimic nu e” sau AIE învaţă să-şi aştearnă patul?
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc - 2
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc
- Info-Prim: 14 ani de căutare de sine, cu o distrugere la mijloc
- Microbusiştii acţionează iraţional sau prea raţional
- Igor Corman: Să înţelegem interesul Germaniei pentru a realiza interesul Moldovei
- Guvernul Letoniei a ales Moldova ca prioritate de vârf, însărcinat cu afaceri leton
- În cinci ani se poate schimba cardinal viaţa ţării, diplomat georgian
- Cea mai mare reuşită şi cel mai mare pericol pentru Moldova
- Exclusiv: Lituania îi acordă Moldovei perspectiva de membru al UE, Irena Degutienė, preşedinta Seimului lituanian
- Moldova va trebui să demonstreze că este capabilă să implementeze legile legate de regimul liberalizat de vize, Sergiu Ostaf
- Integrarea europeană a moldovenilor văzută din ...China
- AIE: Victorie cu iz de înfrângere
- „Pentru mine Ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională”, Daniela Terzi-Barbăroşie
- Isteria antiromânească este din frustrare sau din rea credinţă?
- „Dacă Moldova vrea să fie cunoscută, ea trebuie să fie mediatizată”, un moldovean francez
- Microfonul – unul din puţinii duşmani ai radiojurnalistului Gheorghe Danu
- Reacţia autorităţilor la hotărârile CC reprezintă un indiciu de maturitate a statului de drept, Alexandru Tănase
- Cine-i cel mai frumos la moară sau De ce clasa politică ne ţine în capcană?
- „Cred că mentalitatea popoarelor Chinei şi Moldovei este în general la fel”, însărcinat cu afaceri chinez
- Guvernarea provoacă ciocniri între angajaţi şi angajatori
- Forţele de pacificare: tancul din cui
- Pentru Moldova există riscul ca o persoană să devină mai puternică decât cetăţenii, Kalman Mizsei
- Ne-am asumat şi riscuri pentru că schimbările de mentalitate se produc mai greu, Irina Tişacova
- Nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conştiinţei etnice limpezi şi a identităţii civice puternice, Marius Lazurca
- PCRM şi-a ratat şansa de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate
- Plus-minus 2,5 motive pentru care Zinaida Grecianîi să poată fi aleasă preşedinte
- Cu Kalaşnikov sub trenci sau AIE: „pe viaţă şi pe moarte”, cu asistenţi - 2
- Contează nu doar Constituţia, ci şi ceea ce fac politicienii la modul practic, Dirk Schuebel
- „La sigur, toamna politică în Moldova va fi una „fierbinte”, chiar „aridă”, Ion Tăbârţă
- Anul 2011 – Anul Muchiei de Cuţit, Valeriu Vasilică
- „Forţa transformatoare a Europei constituie cea mai puternică resursă pentru modernizarea Moldovei”, Kalman Mizsei
- Puşca din cui a împuşcat. Nu a omorât pe nimeni. Deocamdată...
- Moldova, fără duşmani interni - II
- Moldova, fără duşmani interni
- PCRM pregăteşte Marea Revoluţie Socialistă din ... Toamnă
- Filat ascultă dar şi vorbeşte, în premieră
- „Este necesar să se înceapă pregătirea societăţii pentru eventuale compromisuri cu bătaie lungă în procesul de reglementare a diferendului transnistrean”
- Igor Dodon: „În Chişinău va începe o viaţă nouă, ascendentă, plină de realizări”
- De ce a trebuit „muşcat” ambasadorul UE în Moldova Dirk Schuebel?
- Rezultatele alegerilor locale la Chişinău: lupul a intrat în stână
- O zi ideală pentru diversiuni şi provocări electorale. Analiză Info-Prim Neo
- Câţi viitori primari vor merge la Bruxelles? Analiză Info-Prim Neo
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Viitorii primari ai capitalei în rol de cerşetori obraznici. Analiză Info-Prim Neo
- Finanţele tuturor partidelor depind de câteva zeci de persoane. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director CReDO
- Diagnosticul americanilor: guvernarea comunistă a fost nedemocratică. Analiză Info-Prim Neo
- Autorităţile demonstrează interes corporativ de a nu permite dezvoltarea şi finanţarea organizaţiilor societăţii civile. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul IV
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Ce au în comun trânta moldovenească şi Internetul? Interviu Info-Prim Neo cu doctorul în ştiinţe Serghei Busuioc, decanul facultăţii de pedagogie la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport,
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Bombă cu efect cumulativ sau de câte limbi de stat are nevoie Moldova? Analiză Info-Prim Neo
- Scandalul Mocanu-Plahotniuc: cui îi este convenabil? Analiză Info-Prim Neo
- „Cartea transnistreană” secretă a Rusiei. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Rusia se poarta cu Moldova ca şi „câinele grădinarului?”. Interviu Info-Prim Neo cu expertul independent rus Dmitrii Danilov, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- „Vin Noii Moldoveni!?” - interviu Info-Prim Neo cu fraţii Cristina şi Dumitru Podgurschi, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- Recidive periculoase. Analiză Info-Prim Neo
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- AIE a murit "de moarte bună". Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Instinctul autoconservării manifestat în mod diferit de liderii politici moldoveni. Analiza Info-Prim Neo
- Sincronizări, repoziţionări şi regrupări în formatul „5 + 2”. Analiză Info-Prim Neo
- Vandalismul din aprilie 2009 prin prisma florilor de romaniţă. Analiză Info-Prim Neo
- Mişcarea sindicalistă predată partidelor politice. Analiză Info-Prim Neo
- „Milă mi-i de Gumeniţă, da' de mine şi mai tare...”. Analiză Info-Prim Neo
- Noul Cod al vizelor aduce beneficii tuturor solicitanţilor de vize în UE, dar în special ţărilor vecine precum Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Lorenz, Ofiţer politic al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova
- Declaraţiile contradictorii din cadrul AIE diminuează eforturile guvernării moldoveneşti de a soluţiona conflictul transnistrean. Interviu Info-Prim Neo cu Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- Cetăţenii Republicii Moldova vor fi acceptaţi în Europa doar atunci când se vor simţi confortabil în limba oficială a ţării lor. Interviu Info-Prim Neo cu Alexei Axan, profesor la Casa Limbii Române
- Societatea tolerantă a Moldovei şi în particular societatea civilă ar trebui să-i facă pe politicieni să se potolească într-un final. Interviu oferit Agenţiei Info-Prim Neo de către Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- „Muruianu” a aruncat mănuşa. Cine o ridică? Analiză Info-Prim Neo
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute. Analiză Info-Prim Neo
- Igor Boţan: Formaţiunile politice nu-şi vor putea preciza strategiile electorale fără consultarea unei lucrări precum „Lecţii electorale la şcoala democraţiei din R. Moldova”
- Sindromul neprezenţei în Consiliul municipal Chişinău. Analiză Info-Prim Neo
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I
- În 2009 PCRM ar putea reveni în opoziţie. Analiză Info-Prim Neo
- Interviul Info-Prim Neo, ignorat de candidaţii la funcţia de Primar general al mun. Chişinău Veaceslav Iordan şi Dorin Chirtoacă
- Subordonare prin unificare. Comentariu Info-Prim Neo
- Un tur de scrutin fără urşi, dar cu germani sau japonezi. Analiză Info-Prim Neo
- Viitorul Consiliu municipal Chişinău va fi aproape de două ori mai eterogen decât fosta componenţă. Comentariu Info-Prim Neo
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VII
- Din toate programele candidaţilor la funcţia de primar al capitalei poate fi creat „programul pentru primarul ideal”. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Candidaţii la funcţia de primar al municipiului Chişinău propun 70 de iniţiative de dezvoltare a capitalei. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Programele electorale ale candidaţilor la funcţia de primar al capitalei sunt doar declaraţii pentru un electorat imatur. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VI
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II.
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, episodul I.
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Primarul general de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I