Victor Catan: „Fosta conducere a ministerului de interne nu a fost în stare să prevină dezordinile din aprilie”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) nu a fost în stare să prevină dezordinile în masă din aprilie, persoanele periculoase nu au fost izolate, iar viaţa participanţilor paşnici a fost pusă în pericol. Declaraţia a fost făcută de către ministrul de interne, Victor Catan, în cadrul unei conferinţe de presă de marţi, 1 decembrie, la care au fost prezentate concluziile Comisiei de evaluare şi elucidare a cauzelor şi consecinţelor evenimentelor din 7 aprilie, transmite Info-Prim Neo. Victor Catan a acuzat fosta conducere a ministerului că a acţionat în acea perioadă în interesul partidului de la guvernare şi că a dat dovadă de imprudenţă şi incapacitate, astfel încât a fost pusă în pericol viaţa manifestanţilor şi a poliţiştilor, clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei fiind devastate. „Nu s-a întreprins nici măcar evacuarea documentelor importante din clădire, a ars Declaraţia de independenţă a R. Moldova, bani şi alte bunuri”, a comentat ministrul. „MAI nu a declarat stare de alertă generală atunci când mii de tineri au ieşit în stradă să protesteze. Ministerul nu a informat nici conducerea ţării pentru convocarea Consiliului Suprem de Securitate, care trebuia să analizeze situaţia şi să ia măsuri pentru a nu admite violenţe”, a spus ministrul, referindu-se la cele expuse în raport. În raportul comisiei de profil mai este specificat că în noaptea de 7 spre 8 aprilie, la 22:30, ex-ministrul de interne Gheorghe Papuc a ordonat mobilizarea brigazii speciale „Fulger” pentru ca în intervalul dintre orele 00.30-03.30 să fie desfăşurată o campanie dec reţinere a oamenilor paşnici, care în acel timp se aflau în preajma PMAN. „Au fost peste 670 de reţineri, inclusiv minori şi persoane de genul feminin”, a subliniat Catan, în timp ce până în prezent se vehicula o cifra de două ori mai mică. Ministrul a mai spus că au dispărut o mulţime de procese-verbale, întocmite în perioada 5-10 aprilie, iar în locul acestora au fost întocmite alte documente. Victor Catan a mai declarat că în baza sesizărilor depuse, sunt cercetaţi 23 de colaboratori ai poliţiei, iar 3 cazuri deja au fost trimise în instanţă. „Vom transmite Procuraturii generale toate materialele care confirmă implicarea poliţiştilor, pentu a-i trage la răspundere de acţiunile nelegitime”, a conchis ministrul.
  • victor catan despre actiunile mai.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.