Victor Alexeev: Vom crea Platforma Dreptate şi Adevăr

Victor Alexeev, locotenent-colonel de poliţie în rezervă şi ex-vicecomisar al oraşului Tighina, a remarcat că el şi colegii săi au o dezamăgire totală în Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”, fiind decişi să creeze o altă platformă, denumită „Dreptate şi Adevăr”. Declaraţiile au fost făcute într-o conferinţă de presă la IPN.

Victor Alexeev a spus că de la început a susţinut acţiunile Platformei DA şi a fost de acord cu toate revendicările ei, însă la un moment dat membrii acesteia şi-au „arătat toată demnitatea”. „Pe parcursul unui an am înţeles că această platformă a avut un plan de a dezonora unioniştii şi de a se uni cu forţele pro-ruse. Noi am decis crearea unei noi platforme care să coopereze cu guvernarea, care a fost aleasă legitim. Se va numi Platforma Dreptate şi Adevăr”, a comunicat el.

Platforma care urmează a fi creată îşi pune în prim-plan să ceară reîntoarcerea miliardului. „Cerem procurorului să accelereze ancheta, să fie traşi la răspundere toţi cei implicaţi, cerem să se ridice imunitatea tuturor deputaţilor implicaţi, indiferent de partidul din care fac parte, şi să fie cercetaţi”, a spus locotenent-colonelul.

Printre revendicări se regăseşte şi interconectarea energetică cu România, pentru că aceasta va debloca şi criza economică făcând ca energia să fie mai ieftină cu 25-30%. „Cerem deblocarea lucrărilor de construcţie a gazoductului Ungheni-Chişinău, astfel vom reduce riscurile de şantaj din partea Rusiei. Când vom primi gaze livrate din România, vom avea gaze cu 30% mai ieftine”, a apreciat Victor Alexeev.

Guvernării i se mai cere, pentru a obţine încrederea deplină a cetăţenilor, să creeze un consiliu interstatal Moldova-România cu participarea preşedinţilor şi premierilor celor două state, care să identifice soluţii pentru problemele comune. „Cerem şi curăţarea spaţiului mediatic, să nu se mai promoveze falsurile, cerem să se retragă licenţa de emisie a posturilor străine care provoacă destabilizarea situaţiei. Aceste cerinţe le înaintăm Parlamentului şi Guvernului”, a spus Victor Alexeev.

Participanţii la conferinţa de presă, mai mulţi veterani ai războiului de la Nistru, au spus că pe Moldova o paşte riscul lansării unui război hibrid, iar armata rusă, care se camuflează sub termenul de pacificatori în Zona de securitate, caută doar o scânteie pentru a năvăli în Chişinău. Potrivit veteranilor, cu chibriturile sunt cei care protestează şi astfel provoacă destabilizări.

  • victor alexeev despre dezamagirea fata de platforma da.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.