Victimele deportărilor vor primi ajutoare

Victimele deportărilor din 1941 vor primi ajutoare unice din partea Primăriei municipiului Chişinău. În şedinţa operativă de la Primărie, şefa Direcţiei social-umanitară şi relaţii interetnice, Nina Stratulat, a declarat că 2 200 de persoane vor primi câte 500 de lei. Banii vor fi alocaţi din Fondul municipal de susţinere socială a populaţiei, transmite Info-Prim Neo. Pe data de 13 iunie, când se împlinesc 71 de ani de la primul val de deportări, va fi organizat un marş. În Piaţa Marii Adunări Naţionale vor avea loc depuneri de flori. Iar la data de 6 iulie, când este marcat cel de-al doilea val de deportări, la fel va fi organizat un marş, care se va încheia cu un miting la viitorul monument al deportărilor, de pe Aleea Gării Feroviare. Conform dispoziţiei primarului general, la discreţia fiecărei preturi vor fi organizate întruniri, vor fi acordate ajutoare sociale. Unele preturi vor organiza şi mese de pomenire. 12360 de persoane au fost deportate din Basarabia în noaptea de 12-13 iunie 1941. Potrivit statisticilor oficiale, numărul total al represaților perioadei staliniste este de 22648 de basarabeni. Victimele deportărilor susţin că cifrele sunt mai mari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.