Viceprocurorul general propune transferarea deţinuţilor minori de la Lipcani la Soloneţ
Penitenciarul pentru minori din oraşul Lipcani, raionul Briceni, necesită să fie reorganizat. Propunerea a venit de la viceprocurorul general, Eugen Rusu, şi a fost susţinută şi de către avocatului parlamentar al copilului, Tatiana Plămădeală, transmite Info-Prim Neo.
Procurorul a declarat, marţi, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului, că penitenciarul nu corespunde standardelor europene şi celor internaţionale de detenţie a copiilor condamnaţi la privaţiune de libertate.
Eugen Rusu pledează pentru transfera deţinuţilor în fosta şcoală de corecţie din Soloneţ, raionul Soroca. „Vom înainta şi la şedinţele următoare această propunere. UNICEF ne-a spus că ar putea să ne susţină financiar, la fel am putea identifica şi alţi donatori externi”, a precizat viceprocurorul general.
Potrivit procurorului, detenţia în celule trebuie să fie înlocuită cu un alt tip de detenţie, care să le ofere copiilor o mai mare libertate de circulaţie în interiorul instituţiei.
Avocatul parlamentar al copilului, Tamara Plămădeală, a declarat că a aflat în discuţiile cu minorii deţinuţi că una din cele mai mari probleme este că se văd foarte rar cu părinţii din cauza distanţei mari pe care trebuie să o parcurgă până la Lipcani şi a cheltuielilor pentru această deplasare. Tamara Plămădeală a menţionat că deţinuţii de la Lipcani, chiar dacă au încălcat legea, sunt totuşi copii şi au nevoie de condiţii mai bune.
„E regretabil faptul că în Republica Moldova nu există un centru de corecţie pentru copiii cu devieri de comportament, care au comis o infracţiune de furt sau vagabondaj şi care nu sunt subiecţi ai răspunderii penale. Ei sunt acum la evidenţa comisariatului de poliţie. Practic poliţistul este şi mama, şi tata, şi asistentul social, şi profesorul. Eu nu cred că este suficient ca doar o persoană să lucreze cu aceşti copii. Ei necesită un tip de servicii compacte – psiholog, medic – pentru că este necesar să schimbăm comportamentul şi atitudinea acestor copii, să fie integraţi în societate”, a subliniat Tamara Plămădeală.
Viceministrul educaţiei, Tatiana Potâng, a declarat că propunerea privind reorganizarea penitenciarului urmează să fie examinată în colaborare cu Ministerul Justiţiei, după o evaluare a situaţiei.
Penitenciarul nr.2 din Lipcani este un penitenciar pentru detenţia minorilor de gen masculin. În prezent acolo îşi ispăşesc pedeapsa aproape 50 de băieţi.