Viceprimarul Mihai Furtună rămâne fără cabinet

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a fost învinuit marţi că nu a oferit spaţii în Primărie pentru aparatul preşedintelui Consiliului municipal Chişinău (CMC), transmite Info-Prim Neo. Aparatul a fost instituit la 31 iulie curent cu votul consilierilor PCRM, PPCD, PSD, PUM şi Valerii Climenco. Decizia a fost criticată atunci dur de celelalte fracţiuni. Potrivit secretarului interimar al CMC, Nicolae Monastârli, prin decizia aleşilor locali din iulie, primarul trebuia să asigure punerea la dispoziţie a trei birouri din clădirea Primăriei, cele în care actualmente îşi desfăşoară activitatea viceprimarul Mihai Furtună şi alţi doi funcţionari municipali. „Noi afectăm imaginea CMC prin aceste jocuri de culise”, a declarat marţi, 23 septembrie,consilierul AMN, Oleg Cernei. Potrivit alesului local, nu există necesitatea unei atare structuri, întrucât competenţele delegate sunt îndeplinite deja de câţiva ani de persoane din Primărie şi de către primar. „Am nevoie de aparat pentru că sunt mii de decizii care trebuie incluse pe ordinea de zi a şedinţelor CMC şi examinate. Funcţionarii din aparatul Primăriei nu sunt obligaţi sau salarizaţi să facă acest lucru”, a replicat preşedintele CMC, Eduard Muşuc. Solicitat despre salariile pe care le vor ridica membrii aparatului, Muşuc a menţionat că preşedintele va fi remunerat cu 1500 de lei. Totodată, preşedintele CMC a menţionat că „un regulament provizoriu, care va reglementa activitatea aparatului, va fi aprobat în timpul cel mai apropiat”. Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, l-a acuzat pe Eduard Muşuc că „împinge CMC spre adoptarea unor decizii ilegale”. „Ce se va întâmpla cu cele 10 persoane care deja fac tot lucrul pentru a asigura activitatea consiliului, şi care îl vor face, chiar dacă o să ai aparat? Ai întrebat oamenii ăştia ce o să facă ei, după ce îţi institui aparat?”, l-a întrebat Ghimpu pe Muşuc. Solicitat să comenteze acuzaţiile, primarul Dorin Chirtoacă a menţionat că membrilor aparatului nou instituit li s-a propus alte birouri, însă aceştia au refuzat, insistând asupra celor trei cerute iniţial. „Este inadmisibil ceea ce se întâmplă. Mă voi conforma deciziei lor numai după o hotărâre a instanţei de judecată”, a declarat primarul. În final, 22 de consilieri au votat o decizie prin care primarului i se cere să asigure eliberarea cabinetelor cerute până la sfârşitul aceste zile.
  • eduard musuc despre competentele aparatului.mp3
  •     0
  •   
  • mihai ghimpu il acuza pe eduard musuc de urmarirea intereselor personale.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.