Vicepreşedintele Parlamentului European consideră că RM ar putea contribui mult în cadrul UE la relaţiile cu Rusia
R. Moldova ar putea contribui semnificativ în cadrul UE la relaţiile acestei structuri europene cu Rusia, stat care este foarte important din toate punctele de vedere, a declarat vicepreşedintele Parlamentului European, Miguel Angel Martínez.
Oficialul european a menţionat luni, 29 octombrie, că R. Moldova este o ţară care cunoaşte foarte bine Rusia, nu are sentimente ostile şi ar putea să fie o punte între UE şi Rusia.
Miguel Angel Martínez a mai spus că nu a stat suficient timp pentru a putea face o evaluare profundă a R. Moldova, dar s-a convins despre voinţa politică comună a poporului şi a politicienilor ca R. Moldova să devină membru al UE. Sunt înregistrate reforme de care RM are nevoie pentru modernizare, consolidare democratică şi prosperitatea poporului. Miguel Angel Martínez a subliniat că deţine informaţii precum că aceste reforme se desfăşoară destul de lent, dar, în opinia sa, UE trebuie să ajute ca acestea să accelereze.
Referindu-se la noul cadru juridic pe care RM îl va semna cu Bruxelles-ul, vicepreşedintele PE a spus că acesta ar trebui să stipuleze clar că RM se aliniază la integrarea europeană.
La rândul său, preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Marian Lupu, a declarat că dincolo de îndeplinirea temelor pe acasă, avansarea pe calea integrării europene depinde în mare măsură şi de percepţia la nivel politic de către partenerii europeni a ceea ce este R. Moldova. R. Moldova încă nu este suficient de bine cunoscută pe arena europeană. „Trebuie să ne afirmăm în Europa prin a fi din ce în ce mai activ prezenţi pe agenda dezbaterilor europene”, a declarat spicherul.
Marian Lupu a mai spus că se resimte necesitatea nu doar a extinderii mecanice a cadrului juridic existent dar şi a identificării unui cadru calitativ nou în relaţiile dintre cele două părţi. Potrivit lui, în acest sens, există două posibilităţi. Prima este să se rămână pe linia de plan bilateral de acţiuni şi la nivelul Acordului de parteneriat şi cooperare extins pe un anumit timp, dar această opţiune nu dă dovadă de avansare calitativă în stabilirea de noi relaţii contractuale cu UE. Al doilea scenariu este ca să apară un nou cadru contractual, care ar veni în schimbul celui existent. Nu atât contează titlul acestuia, cât conţinutul. Acesta ar trebuie să derive din situaţia actuală în contextul Politicii Europene de Vecinătate, cât şi de promovarea unui mesaj foarte clar privind perspectivele europene ale RM, a menţionat spicherul Marian Lupu.
-
marian lupu rm nu e cunoscuta in ue.mp3
- 0
-
martinez despre contributua rm in ue.mp3
- 0