Vicepremierul Stratan: „Semnarea Convenţiei cu privire la micul trafic la frontieră nu este aşa de simplă cum interpretează politicienii de la Chişinău”

Semnarea Convenţiei cu privire la micul trafic la frontiera cu Uniunea Europeană „nu este aşa de simplă cum interpretează politicienii de la Chişinău”, a declarat jurnaliştilor ministrul de externe, Andrei Stratan, miercuri, 14 mai, transmite Info-Prim Neo. „Există nuanţe de ordin politic şi juridic care trebuie să fie respectate”, a spus vicepremierul. O delegaţie a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene se află la Bucureşti pentru a discuta cu partenerii români posibilitatea semnării Convenţiei cu privire la micul trafic la frontieră, Tratatului Politic de Bază şi Tratatului cu privire la demarcarea frontierei dintre cele două ţări. După ce România a oferit R. Moldova să semneze Convenţia ce ar permite unui milion de moldoveni din preajma graniţei să intre fără vize în România, autorităţile de la Chişinău au cerut să fie semnate şi cele două tratate. Guvernul moldovean doreşte, de asemenea, ca în câmpul de aplicare a Convenţiei să intre nu doar cetăţenii ce locuiesc la o distanţă de 30-50 km de graniţă, după cum e uzanţa Uniunii Europene, ci chiar şi locuitorii din regiunea nistreană care se află la aproape 200 km de România. Condiţiile oficialităţilor de la Chişinău în acest sens au declanşat critici din partea politicienilor de opoziţie, iar unele partide chiar au început să colecteze semnături ale cetăţenilor care doresc urgentarea semnării Convenţiei. Andrei Stratan a spus, însă, că „Noi nu putem să nu includem cetăţenii R. Moldova care locuiesc în regiunea transnistreană şi poate nu este cazul să divizăm cetăţenii R. Moldova în 30 km, 50 km. Poate acum ar fi cazul să examinăm posibilitatea să includem întreg teritoriul R. Moldova.” Referindu-se la controversatul anunţ al Guvernului bulgar despre presupusa anulare a regimului de vize pentru moldoveni şi ucraineni, ministrul de externe l-a calificat drept „un comunicat foarte nereuşit”. Totuşi, vicepremierul Stratan speră că din iulie curent România şi Bulgaria nu vor cere vize de tranzit pentru moldovenii care vor avea în paşapoarte vize Schengen.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE