Vicepremierul Andrei Stratan discută la Moscova perspectivele dezvoltării relaţiilor moldo-ruse
Vicepremierul Andrei Stratan, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, efectuează la 5 mai o vizită de lucru la Moscova, unde va avea o întrevedere cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, transmite Info-Prim Neo.
Într-un comunicat de presă difuzat de către Direcţia mass-media şi relaţii cu publicul a ministerului se spune că agenda discuţiei va include „subiecte ce ţin de stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-ruse şi perspectivele dezvoltării acestora, mersul preşedinţiei Republicii Moldova în organele statutare ale CSI, precum şi se vor aborda teme de interes reciproc”.
Andrei Stratan urmează să se întoarcă la Chişinău în aceeaşi zi.