„Cu fiecare pas pe care-l facem, suntem mai aproape de valorile, standardele și oportunitățile pe care le oferă Uniunea Europeană”, susține vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene. Șeful diplomației moldovenești a prezidat o ședință de lucru alături de membrii cabinetului de miniștri, precum și cu președinții, secretarii și membrii grupurilor de lucru responsabili de coordonarea procesului de aderare la UE a Republicii Moldova, transmite IPN.
Au fost purtate discuții referitoare la activitățile concrete prevăzute în planul de acțiune, având ca obiectiv apropierea țării noastre de Uniunea Europeană.
„Am examinat cu atenție aplicarea măsurilor menite să sporească nivelul de pregătire pentru realizarea criteriilor de aderare. În prezent, suntem în procesul de pregătire a autoevaluării conformității legislației naționale cu normele și regulamentele UE. Am convenit că până la data de 1 octombrie 2023, grupurile de lucru pentru cele 33 de capitole ale acquis-ului UE vor atribui fiecărui minister actele necesare pentru a fi transpuse în legislația națională”, a declarat Nicu Popescu, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.
„Suntem ferm hotărâți să promovăm o comunicare fluentă și eficientă între ministere, iar acest obiectiv va fi îndeplinit prin intermediul Secretarilor Generali Adjuncți pentru Afaceri Europene. Cu fiecare pas pe care-l facem, suntem mai aproape de valorile, standardele și oportunitățile pe care le oferă Uniunea Europeană”, a mai menționat vicepremierul.