Veteranii sovietici vor fi decoraţi cu medalii din fier rusesc

Veteranii celui de-al doilea război mondial, care au luptat de partea armatei sovietice, vor fi decoraţi cu medalii din metal rusesc. Liderul partidului „Moldova Unită”, Vladimir Ţurcan, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă vineri, 12 martie, că a negociat la Moscova, cu partidul „Edinaia Rossia”, pregătirea a 5492 de medalii pentru veteranii moldoveni, transmite Info-Prim Neo. Vladimir Ţurcan a criticat Guvernul Filat pentru că în programul executivului „65 de ani de la terminarea războiului mondial” lipseşte termenul „victorie”. Ţurcan spune că va merge la prim-ministru să negocieze ca, la 9 mai, veteranii să sărbătorească victoria, nu sfârşitul războiului. „Chiar şi cei care nu sunt istorici ştiu că al doilea război mondial nu s-a sfârşit la 9 mai 1945, dar în septembrie 1945”, a declarat Ţurcan. „Am observat că unii din conducerea noastră se ruşinează de această sărbătoare, alţii se tem, dar mai sunt şi cei care neagă victoria coaliţiei antihitleriste în război”, a remarcat Ţurcan. Potrivit lui, premierul Vlad Filat nu sărbătoreşte pentru că s-ar ruşina de alegătorii săi, iar Mihai Ghimpu - pentru că neglijează această zi. „Acest fapt a fost demonstrat de Mihai Ghimpu la summit-l CSI de la Chişinău, din toamna anului 2009, când programul CSI despre marcarea aniversării a 65-a a victoriei asupra fascismului a fost semnat de ministrul economiei Valeriu Lazăr, nu de Ghimpu”, a subliniat liderul partidului „Moldova Unită”. Vitalie Climenco, preşedintele organizaţiei veteranilor de pe lângă partid, a spus că salută gestul lui Mihai Ghimpu de a acorda aceeaşi medalie veteranilor care au luptat în armata sovietică şi celor din armata română, dar că, nici partidul, nici veteranii, nu sunt de acord cu cromatica acestei cruci comemorative – alb şi negru. În acest context, liderul partidului "Moldova Unită" a spus că aceste culori sunt mai mult decât stranii. „Noi propunem să fie utilizate culori mai des întâlnite în simbolurile noastre – albastru şi roşu. Mai solicităm ca în statutul medaliei să fie scris că cel decorat a fost de partea coaliţiei antihitleriste, pe când noi ştim că România a trecut de partea acestei coaliţii abia la finele războiului ”, a subliniat Vladimir Ţurcan. Deputatul a comunicat şi despre deschiderea, în curând, a unui cont bancar la „Banca de Economii”, pentru constituirea unui fond de susţinere a veteranilor, inclusiv a celor care au luptat în armata română. Potrivit lui Ţurcan, banii acumulaţi vor fi oferiţi veteranilor la 9 mai. Altă iniţiativă a partidului este sădirea a 65 de copaci la complexul memorial „Eternitate”. Vladimir Ţurcan a spus că va face o adresare oficială Ministerului Apărării pentru a permite această acţiune în luna aprilie, întrucât în mai este târziu de sădit copaci. Întrebat ce copaci ar vrea să fie sădiţi, Vladimir Ţurcan, a spus că se va consulta cu specialiştii de la agenţia „Moldsilva”. „Nu exclud că ar putea fi şi stejari (stejarul este simbolul Partidului Liberal Democrat -n.r.), dar cred că e mai bine să găsim un copac neutru", a spus Ţurcan. Potrivit datelor prezentate la conferinţă, în Republica Moldova sunt 5492 de veterani sovietici şi 544 de veterani români.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.