Mişcarea refugiaţilor transnistreni (MRT), susţinută de Uniunea naţională a veteranilor Războiului pentru Independenţă (UNVRI) şi Uniunea participanţilor la războiul din Afganistan, a protestat, vineri, 23 februarie, în faţa Parlamentului şi Preşedinţiei, cerând soluţionarea problemelor sociale, transmite Info-Prim Neo. Protestatarii au invocat în special asigurarea cu spaţiu locativ a refugiaţilor din stânga Nistrului şi încetarea intimidărilor locatarilor blocului de pe str. Corobceanu, în care locuiesc mai multe familii de combatanţi. Soţii Marcela şi Sergiu Tăbăcaru au venit la eveniment împreună cu fiica lor, Domna, de 5 ani, pentru a protesta împotriva atitudinii guvernanţilor, ce nu-şi respectă promisiunile privind soluţionarea problemelor cu care se confruntă deja de 14 ani. Ei au declarat pentru agenţie că speră ca gestul lor şi al celorlalţi protestatari să-i facă pe guvernanţi să-şi dea seama de situaţia deplorabilă a oamenilor care au fost impuşi să-şi părăsească baştina şi să se refugieze la Chişinău, având promisiuni că în scurt timp le va fi soluţionată problema locativă. La moment, ei stau cu chirie, împreună cu trei copii, achitând în jur de 2 mii de lei pe lună. Mai mulţi veterani ai războiului de pe Nistru au declarat reporterului Info-Prim Neo că în RM s-a instaurat o dictatură camuflată şi o democraţie mimată, care induce în eroare opinia publică şi comunitatea internaţională privind situaţia reală. Potrivit combatantului Valeriu Chiriţa, refugiat din Dubăsari, nu este vina apărătorilor independenţei că au fost forţaţi de circumstanţe să se refugieze la Chişinău, aici, însă, sunt intimidaţi, speriaţi, minţiţi de conducerea statului şi umiliţi de o birocraţie nemaipomenită. Timp de 14 ani, soarta lor rămâne incertă. Mai mulţi combatanţi au declarat că, aseară, au fost urmăriţi de grupuri de poliţişti care au vrut să-i urce cu forţa în maşini cu numere de Drochia şi Donduşeni. Preşedintele MRT, Anatol Bâzgu, a declarat presei că atâta timp, cât Guvernul nu va executa hotărârea privind asigurarea cu spaţiu locativ a persoanelor intern deplasate din raioanele de est ale R. Moldova, aceştia vor continua protestele. Luând cuvântul în faţa protestatarilor, şeful Poliţiei municipale, Iacob Gumeniţă, i-a anunţat că vor fi atraşi la răspundere administrativă pe motiv că acţiunea de protest nu este autorizată. El le-a cerut acestora să se retragă din faţa Parlamentului, „să nu tensioneze situaţia”. Potrivit participanţilor, Primăria a refuzat să autorizeze acţiunile de protest, motivând prin mai multe alte manifestări ce urmau să fie organizate pe parcursul zilei. Ei s-au arătat gata să protesteze până la victorie, în numele unui trai decent pentru ei şi pentru copiii lor. Potrivit organizatorilor, la miting au participat circa o sută de persoane, care purtau pancarte prin care cereau autorităţilor să nu fie amăgiţi şi intimidaţi. În Planul de acţiuni, aprobat prin hotărâre de Guvern, persoanele intern deplasate urmau să fie asigurate cu spaţiu locativ până în vara anului curent. La moment, pentru finalizarea primei case sunt necesare 10 mil. lei, iar cea de a doua casă se află la stadiul construcţiei fundaţiei şi sunt necesari 40 mil. lei pentru finalizarea ei.
Veteranii şi refugiaţii războiului de pe Nistru au protestat împotriva tratamentului discriminatoriu aplicat de guvernare
-
gln 23.02.07 politia si protestatarii.mp3
- 0