Reprezentanții Asociație de Veterani ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Uniunii Veteranilor Forțelor Armate consideră violente acțiunile forțelor de ordine de duminică, 16 octombrie, în raport cu participanții la acțiunile de protest. Potrivit lor, protestul era unul pașnic, iar oamenii nu au dorit decât să-și exprime poziția față de situația grea din țară și să ceară o viață mai bună.
Într-o conferință de presă la IPN, președintele Uniunii Veteranilor Forțelor Armate și Organelor de Drept, Vladimir Donțul, a declarat că organele de poliție au admis încălcări flagrante când au intervenit la protestul care se desfășura în fața Președinției și a Parlamentului. „Au organizat o măcelărie întreagă împotriva protestatarilor pașnici, care s-au grămădit să-și exprime doleanțele lor de a trăi mai bine, de a nu fi aduși la sărăcia care este astăzi. Organele de drept nu au găsit nimic mai bun decât, la comanda guvernatorilor, să înceapă a bate cu bâtele”, a notat colonelul, remarcând că la acțiunea de protest participau și vârstnici, mame cu copiii.
„Domnilor polițiști, care astăzi bat cu măciuca în oameni, bat cu măciuca în mame, în bunei și în copii, să știți că orice bâtă are două capete. O să vină timpul când dumneavoastră, după o perioadă, o să aveți ce spune fiilor și fecioarelor dumneavoastră, precum că eu cândva am bătut cu bâta în moșnegi, în oamenii în etate, care cereau un singur lucru – să le facă viața mai ușoară”, a mai spus președintele Uniunii Veteranilor Forțelor Armate.
Vasile Severin, primul comandant al Batalionului „Fulger”, a menționat că nu poate privi cu indiferență ceea ce se întâmplă în țară – prețurile cresc în fiecare zi. „De asta oamenii au ieșit în stradă să protesteze, pentru că mai departe așa nu se poate. Oamenii simt zilnic o presiune psihologică”, afirmă Vasile Severin. Potrivit lui, guvernarea declară că oamenii au dreptul să protesteze, dar polițiștilor le-au spus să acționeze împotriva protestatarilor.
Vladimir Solop, ex-șef al Poliției Criminale, a spus că se atestă o lipsă totală de comunicare din partea guvernării în raport cu protestatarii. În opinia sa, guvernanții i-au decizii pe negândite, implicând forțele de ordine în comiterea încălcărilor.
Iurie Dementiev, ex-șef al Direcției coordonare operațională, a declarat că poporul țării moare de sărăcie, iar drepturile cetățenilor la libera exprimare și la întruniri pașnice sunt încălcate. „Din acest considerent noi, veteranii structurilor de forță, vrem să reamintim că toți cetățenii Republicii Moldova au dreptul la întruniri și la libera exprimare a poziției sale sociale”, a spus Iurie Dementiev.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.