Veteranii din regiunea transnistreană vor primi ajutoare din partea Federaţiei Ruse
Aproximativ 200 de veterani ai celui de-al doilea război mondial, care locuiesc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, vor primi ajutoare financiare din partea Federaţiei Ruse, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele comunităţii ruşilor din regiunea transnistreană, Viorica Cohtareva, citată de „Novîi Reghion”, a declarat că beneficiari ai ajutorului sunt supravieţuitorii războiului, indiferent de naţionalitate. Pe liste au fost incluşi foştii prizonieri ai lagărelor de concentrare, supravieţuitorii blocadei Leningradului, dar şi alte categorii de persoane. „Este vorba de persoane care în perioada anilor 1941-1945 au luptat pentru victorie. Nu contează cetăţenia cărui stat o deţin la acest moment. În acei ani de război de la mic la mare au apărat pământul de duşmani”, a declarat Viorica Cohtareva.
Persoanele care solicită ajutor financiar unic trebuie să depună un set de acte, care vor fi transmise la sediul Ambasadei Federaţiei Ruse din Republica Moldova, unde se va decide acordarea ajutorului financiar. Viorica Cohtareva a menţionat că o parte din veterani deja au primit bani în cadrul unei manifestări festive organizate la Clubul „Veteran” de la Tiraspol.