Veteranii de război anunţă proteste după alegeri

„Vom fi cuminţi şi tăcuţi în campania electorală, dar după alegeri vom reînnoi protestele. Acestea vor fi mai dure şi mai masive, dacă viitorul Parlament va refuza examinarea proiectului de lege privind mărirea pensiilor pentru invalizii conflictelor militare la care Republica Moldova a luat parte”, a declarat joi, 26 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă Anatol Caraman, preşedintele Asociaţiei veteranilor de război „Tiras-Tighina”, transmite Info-Prim Neo. Potrivit acestuia, prin Legea nr. 94-XVI, adoptată în primăvara anului trecut, s-au redus enorm alocaţiile pentru invalizii de război. „În fapt, e vorba de o răzbunare a actualei guvernări, supărată pe colaboratorii organelor de forţă care între 1989 şi 1992 nu au i-au ajutat pe comunişti să-şi menţină puterea pe acest meleag”, a declarat Caraman. Potrivit lui Sergiu Tătaru, vicepreşedinte al asociaţiei „Tiras-Tighina” veteranii de război au parte de un tratament prost din partea autorităţilor. „Veteranii care au luptat cu arma în mână la Nistru sunt intimidaţi, batjocoriţi, trataţi ca nişte duşmani ai poporului, în loc să fie eroii acestuia”, a spus acesta. „Deputaţii comunişti şi aliaţii lor din fracţiunea PPCD au băgat mâna şi în buzunarul sărmanilor veterani ai celui de-al II-lea război mondial, încarceraţi în lagărele de concentrare naziste. Adausul la pensie a scăzut de la 1900,36 lei la 300 de lei, se spune într-o declaraţie făcută publică la conferinţă şi semnată de mai multe organizaţii. Printre acestea: „Tiras-Tighina”, Liga „Justeţe”, Asociaţia refugiaţilor din Transnistria, Asociaţia represaţilor şi deportaţilor, Asociaţiei veteranilor de război „Ungheni-Prut”. Liderii acestor oganizaţii i-au îndemnat pe alegători să voteze partidele de dreapta şi nici într-un caz „partidele vrăjmaşilor şi ale trădătorilor”. Reamintim că în luna mai anul trecut, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un act normativ prin care a fost diminuat nivelul indemnizaţiei acordată veteranilor de război. Ulterior, pe 18 noiembrie la presiunea asociaţiilor de veterani s-a reuşit crearea unui grup de lucru, format din reprezentanţi ai autorităţilor şi ai veteranilor. Proiectul de lege elaborat de acest grup de lucru nu a fost examinat de Parlament.
  • anatol caraman despre protestele veteranilor de razboi.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.