Veteranii de la Nistru şi responsabilii de la Primărie caută un spaţiu potrivit pentru Muzeul Eroilor
Asociaţia veteranilor de război din 1992 şi responsabilii de la Primăria municipiului Chişinău urmează în comun să găsească un spaţiu adecvat pentru Muzeul Eroilor. Amenajarea muzeului ar trebui să se facă atât cu susţinerea financiară a bugetului local, cât şi cu alocaţii din bugetul de stat, a declarat primarul general, Dorin Chirtoacă, citat de Info-Prim Neo.
Vorbind despre un spaţiu potrivit primarul a dat exemplul Casei Armatei. Soluţia urmează să fie căutată în comun cu Ministerul Apărării, a mai spus edilul.
Anterior secretarul Asociaţiei veteranilor de război din 1992, Valeriu Ciobanu, a acuzat funcţionarii de la Primărie că ar fi eliberat un act pentru construcţia unor mansarde pe sediul unei grădiniţe repartizată în 2004 pentru deschiderea muzeului.
În replică viceprimarul Nistor Grozavu a spus că, de fapt, neînţelegerile vizavi de acest muzeu au la bază conflictul intern al veteranilor, care s-au împărţit în două tabere.
Mai devreme veteranii războiului de pe Nistru au cerut Guvernului 1 milion de lei pentru deschiderea Muzeului Eroilor. Executivul nu a oferit încă un răspuns la această solicitare.