Veteranii conflictului de la Nistru susţin acţiunea coaliţiei de guvernare

Veteranii conflictului de la Nistru susţin iniţiativa Coaliţiei Pro-Europene de a organiza, pe 3 noiembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, o acţiune în susţinerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, transmite IPN cu referire la o declaraţie dată publicităţii de către Confederaţia veteranilor de război.

Veteranii susţin că o asemenea acţiune este binevenită şi necesară în condiţiile în care în ultima perioadă pe străzile capitalei, dar şi prin diferite localităţi ale ţării, au loc acţiuni ale duşmanilor integrării europene a Republicii Moldova. „Aceştia sunt puţini, dar gălăgioşi şi au obrăznicia să vorbească în numele poporului Republicii Moldova, pe care ei nu-l reprezintă. Din acest punct de vedere, este bine ca poporul Republicii Moldova să-şi expună din nou, clar şi răspicat opţiunea pro-europeană în cadrul unei acţiuni de amploare în Piaţa Marii Adunări Naţionale”, se spune în declaraţie.

În opinia veteranilor, această acţiune trebuie să pună capăt, o dată şi pentru totdeauna, speculaţiilor că Republica Moldova ar balansa între est şi vest. Veteranii îşi mai exprimă convingerea că această acţiune trebuie să încununeze lucrul de patru ani făcut în vederea integrării europene, dar şi să fie un punct culminant înainte de Summitul de la Vilnius, în cadrul căruia Republica Moldova va face un pas important şi ireversibil în drumul său spre Europa.

„Noi, veteranii războiului de pe Nistru, anunţăm pe această cale că, la fel cum anterior ne-am ridicat în apărarea integrităţii, independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova, acum ne vom ridica în apărarea viitorului nostru comun în Europa. Îi îndemnăm pe această cale pe toţi acei care vor să trăiască într-un stat democratic, prosper să vină pe data de 3 noiembrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi să-şi spună clar opţiunea pro-europeană”, se mai spune în declaraţie.

Cele trei partide ale Coaliţiei Pro-Europene vor organiza săptămâna viitoare, pe 3 noiembrie, o acţiunine pro-Moldova, în cadrul căreia cetăţenii îşi vor expune punctul de vedere privind parcursul ţării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE