Veteran de război învinuieşte vameşi de corupţie
Nicolae Besedovschi, veteran al razboiului de pe Nistru, învinuieşte colabiratorii Serviciului vamal de corupţie. El a declarat într-o cionferinţă de presă ţinută marţi, 16 februarie, că de 5 ani nu-şi poate aduce acasă autovehicolul procurat peste hotare, pentru că nu a consimţit să ofere mită în sumă de 1800 euro pentru devamarea maşinii.
El afirmă că în această perioadă a trecut printr-un labirint al ilgalităţilor şi al corupţiei, încercând să obţină audienţă la funcţionarii de stat pentru aşi face dreptate.
Nicolae Besedovschi povesteşte că în 2005 a procurat un automobil de transportat mărfuri din Olanda pentru a-şi întreţine familia aici, în Moldova. Însă la vama Cahul s-a ciocnit de birocraţia şi corupţia moldovenească. „La frontiera R. Moldova, colaboratorii vamali au început să-mi pună piedici pe motiv că unitatea de transport va fi reutilată în transport de pasageri. Apoi au invocat alt motiv, spunând că automobilul este vechi”, spune veteranul.
Potrivit lui, suma cerută de către 4 colaboratori ai Serviciului Vamal, printre care fostul şef al biroului vamal, a fost scrisă pe o foiţă - 1800 euro. El afirmă că tot atunci a fost ameninţat că va sta 15 zile şi nopţi închis în celulă, fără să i se aducă unele motive.
Nicolae Besedovschi a alcătiut o listă lungă de autorităţi statale la care a încercat să-şi rezolve problema, dar înzadar: Ministerul Dezvoltării Informaţionale, Întreprinderea de Stat Registru, Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, Curtea Constituţională, Curtea de Apel Chişinău, etc.
„M-au purtat pe drumuri ca să dau mită. De 5 ani de zile proprietatea mea este blocată. Stă sub soare, ploi, vânt şi ninsori, deja este ruginită, când am să o recuperez, nu va mai fi utilă la nimic”, spune el.
Nicolae Besedovschi afirmă că s-a adresat preşedintelui interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, care a cerut Direcţiei Juridice să examineze cazul.
El spune că va lupta în continuare cu birocraţia şi corupţia pentru a-şi întoarce proprietatea. Nicolae Besedovschi afirmă că în R. Moldova drepturile fundamentale ale omului se încalcă grosolan.